Iată ce alimente combat cancerul la sân!
Adaugă aceste surse de antioxidanţi în alimentaţia ta pentru a preveni, dar şi pentru a combate mai uşoer cancerul la sân.
Fasole neagrăCercetătorii au descoperit că femeile care consumă boabe de fasole în mod constant,au un risc mai mic de a suferi de cancer la sân,spre deosebire de acelea care mănâncă rar sau chiar deloc.Toate boabele de fasole sunt surse bune de fibre,însă cele negre sunt cele mai indicate pentru consum,întrucât conţin cantităţi mari de atioxidanţi.Datorită lor,circulaţia estradiolului (o formă de estrogen care creşte riscul apariţiei cancerului la sân) este blocată,iar riscul de a suferi de această afecţiune este diminuat la minimum.
Afinele proaspete sunt o sursă excelentă de antioxidanţi. Printre aceştia se numără acidul clorogenic,un pigment care dă culoare fructelor de pădure,dar care are şi rolul de a ţine sub control efectele negative ale radicalilor liberi. De asemenea,afinele au proprietăţi antiinflamatoare,reducând inflamaţiile şi durerile din corp.
Citeşte şi:
Topul alimentelor care cauzează cancer
Cel mai bun condiment împotriva cancerului
Broccoliul este cea mai bună sursă naturală de sulforafan,un compus care inhibă tumorile canceroase,în special pe cele care apar la nivelul prostatei sau sânilor.
Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au descoperit că femeiele care suferă de cancer mamar pot inhiba creşterea şi dezvoltarea celulelor canceroase prin consumul a două linguri de seminţe de in zilnic.
O sursă excelentă de catechine este ceaiul verde,pe care specialiştii îl recomandă pentru consumul zilnic,deoarece această băutură reduce la minimum riscul de a suferi de cancer la sân.
Bogat în betacaroten şi luteină,doi antioxidanţi puternici,spanacul are puterea de a ţine la distanţă cancerul mamar. De aceea,specialiştii recomandă femeilor să consume spanac de cel puţin două ori pe săptămână.