Iată cum poţi arde caloriile la birou
Secretul care te ajută să arzi calorii chiar şi atunci când eşti la birou este mult mai simplu decât ai putea crede. Iar investiţia e minimă, dar te ajută să obţii rezultate rapid. Iată ce trebuie să faci mai exact!
Când vine vorba de slăbit, inamicul numărul 1 este stilul de viaţă sedentar. De asemenea, există o legătură strânsă între muncă şi stres, un alt factor care determină îngrăşarea, între grăsimile pe care vei fi mai uşor tentată să le consumi şi timpul petrecut la birou şi, nu în ultimul rând, statul pe scaun ore în şir.
Potrivit unui studiu recent publicat în Jurnalul de activitate fizică şi sănătate, 15 minute de activitate uşoară sunt suficiente pentru a preveni depunerea kilogramelor în plus. Şi poţi face exerciţii uşoare chiar şi când eşti la birou, căci oricum este indicat să nu stai ore în şir pe scaun fără să te ridici. Dacă ai posibilitatea să lucrezi în picioare, nu ezita să o faci, căci vei arde calorii în acest fel. Dacă jobul nu îţi permite să te desparţi de birou, fă la fiecare jumătate de oră exerciţii simple, atunci când stai pe scaun. întinde pe rând fiecare picior, tinând musculatura încordată şi menţine-l ridicat 15 secunde. Repetă de 10 ori. Desigur, pentru o tonifiere a musculaturii va fi nevoie şi de antrenamente de forţă, însă exerciţiile cardio, plimbările şi dansul, de exemplu, te pot ajuta să slăbeşti şi să previi, în acelaşi timp, îngrăşarea.
Acelaşi lucru a fost constatat şi de cei de la Universitatea din Pittsburgh, care au făcut un studiu pe 74 de voluntari sănătoşi, trecuţi de 20 de ani. Aceştia au fost monitorizaţi atunci când stăteau pe scaun, când făceau exerciţii uşoare sau când se plimbau în parc. În urma măsurării numărului de calorii, cei care au mers pe jos câteva minute în fiecare zi au ars mai multe calorii decât cei care petreceau multe ore în şir în faţa calculatorului şi se deplasau frecvent cu mijlocul de transport în comun.