În ce pericol se află alcoolicii şi copiii lor
Majoritatea oamenilor consumă alcool. Mai mult sau mai puţin, constant sau sporadic. Pericolul real apare odată cu instalarea dependenţei. Specialiştii ne explică la ce riscuri se expun consumatorii direcţi şi progeniturile acestora şi cum se poate lecui dependenţa.
Persoanele care devin dependente de consumul de alcool ar trebui să conştientizeze că se expun la riscuri nu doar pe ele însele,ci şi pe urmaşii lor. Copiii care au avut părinţi alcoolici au risc de patru ori mai mare de a deveni şi ei dependenţi comparativ cu ceilalţi copii din părinţi fără o astfel de "meteahnă".
Cea mai frecventă dependenţă din lume
"Alcoolul dă o anumită stare de bine, euforică, însă dacă îl consumăm în exces, nu doar că ne dezinhibă, dar ne poate determina chiar să facem acţiuni periculoase",susţine dr. Laurenţiu Luca,directorul Clinicii PULS.
Etapele consumului
-Experimental:din curiozitate
-Regulat:pentru socializare
-Ca o preocupare:căutarea situaţiilor pentru a consuma
-Dependenţa:nevoia organismului de a consuma Practic,persoana nu mai este independentă,ci controlată de această substanţă.
Totul despre terapie
"Tratarea persoanelor dependente de alcool se impune pentru că, în caz contrar, sistemul nervos central va avea de suferit şi se vor produce şi dezechilibre emoţionale. De asemenea, fără tratament, dependenţii vor consuma şi mai mult alcool. Unii dependenţi vin singuri la tratament, în timp ce alţii reuşesc să ia această decizie doar la insistenţele familiei. Cei din urmă sunt mai greu de tratat pentru că nu-şi recunosc problema",susţine dr. Luca.