Ketchup-ul, sosul favorit al lui Jane Austen
Îl avem cu toţii pe masă. O pastă roşie, mai degrabă lichidă, închisă într-un recipient din plastic. Nu ne-am putea închipui că, iniţial, ketchup-ul nu a avut nicio legătură cu pătlăgelele roşii, principalul ingredient, şi nici cu Italia, patria pastelor...
Ketchup-ul,susţin istoricii,vine de la cuvântul chinezesc „koe-chiap” sau „ke-tsiap”,care se traduce prin saramură de peşte sau peşte fermentat. La origine,sosul semăna mai mult cu cel de soia pe care îl cunoaştem astăzi sau cu sosul Worcestershire,bazat pe saramura de peşte,ierburi şi condimente. Reţeta de ketchup a fost purtată de comercianţi până în Malaezia şi Indonezia şi,de acolo,prin intermediul marinarilor,a ajuns în Anglia,prin secolul al XVII-lea.
Sosul este menţionat pentru prima dată în 1690. Cele mai mai multe reţete britanice recomandau ingrediente precum ciupercile,stridiile,nucile,anşoa şi multe condimente,într-un efort de a reproduce savuroasele arome din Asia. Se spune că acest sos de ciuperci ar fi fost chiar favoritul celebrei scriitoare Jane Austen.
Pentru unii americani însă ketchupul cu ciuperci nu era o soluţie. În 1841,o autoare de cărţi gastronomice,Sarah Josepha Hale,americancă de origine,remarca faptul că problema cu acest tip de sos ar fi aceea că în State nu prea se găsesc ciuperci,plus că există riscul ca acelea pe care le culeg neiniţiaţii să fie otrăvitoare. În aceste condiţii,mai spunea ea,recomand sosul de nuci sau de roşii,cumpărat din magazine.