Lipsa informaţiei îi împiedică pe români să aleagă turismul medical

26 noiembrie 2013   Psihologie

S-au deschis demult graniţele şi pentru români, care pot călători acum nu doar pentru a vizita sau a face shopping, ci şi pentru a se trata în clinici şi spitale din străinătate. Însă, puţini sunt aceia care profită de pe urma acestui fapt, din simplul motiv că nu deţin informaţiile necesare.

Atunci când vine vorba de serviciile medicale străine,în toate ţările UE,pacienţii români beneficiază de compensare din partea statului,la nivelul tarifelor din România. Acest lucru este prevăzut în Directiva Europeană 24/2011 care a intrat în vigoare din 25 octombie 2013.

După tratament,pacientul trebuie să meargă cu documentele către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate,pentru a-i fi decontate o parte din cheltuieli,la nivelul tarifelor din România (tratamentele pe termen lung şi transplanturile de organe nu sunt acoperite de această directivă). Pentru urgenţe,va fi folosit în continuare Cardul European de Sănătate,emis de CNAS.

În plus,o iniţiativă privată vine în ajutorul românilor oferindu-le informaţie medicală de încredere. Astfel,www.clinicbouquet.ro  (în varianta engleză-clinicbouquet.com) este primul portal de informare medicală transfrontalieră din România,care reuneşte date de contact ale clinicilor şi spitalelor din ţară,din ţările UE şi din Turcia,spitale de stat sau private,ce pot fi în contract cu diverşi asigurători.

În doar 10 secunde persoanele care caută o soluţie medicală specializată din ţară sau din străinătate,pentru ei sau pentru cineva apropiat,pot vizualiza gratuit instituţii medicale specializate,pot alege variante potrivite şi pot scrie direct şi gratuit clinicilor şi spitalelor din România,ţări UE sau Turcia,solicitând informaţii suplimentare,direct de la sursă.

În ultimii ani şi piaţa serviciilor medicale private din România s-a dezvoltat într-un ritm accelerat. Au fost inaugurate centre medicale specializate şi ultraspecializate în ortopedie,chirurgie cardiovasculară,neurochirurgie,oncologie,radioterapie,fertilizare în vitro şi oftalmologie. Turismul medical aduce anual în ţara noastră peste 60 de mii de străini interesaţi mai ales de stomatologie,chirurgie estetică sau tratamente antiîmbătrânire.

Mai multe