Lista alimentelor care afectează calitatea somnului

9 decembrie 2014   Psihologie

Alimentaţia poate avea un impact negativ asupra modului în care te odihneşti. De aceea trebuie să fie atentă la ce mănânci cu câteva ore înainte de a te băga în pat. Altfel, rişti să te confrunţi cu neplăcutele insomnii.

Cafeaua

Cu toţii ştim că un consum constant de cafeamenţine organismul treaz,însă nu toată lumea ştie că substanţa din compoziţia ei,şi anume cafeina nu se găseşte numai în cafea sau băuturile carbogazoase.Unele medicamente pot conţine cafeină. Pentru a avea un somn liniştit,persoane care au astfel de probleme trebuie să evite consumul de cafeină cu opt ore înainte de a merge la culcare.

Alcoolul

Pe lângă faptul că poate induce starea de somnolenţă,alcoolulafectează somnul REM (Rapid Eye Movement),etapă a somnului caracterizată prin mişcări oculare rapide sub pleoapele închise. În consecinţă,alcoolul trebuie consumat cu cel puţin două ore înainte de culcare.

Alimentele fermentate

Tiramina,un aminoacid care se găseşte în alimentele fermentate sau în stafide,avocado şi ardei iuţi,acţionează ca un neurotransmiţător şi conduce la creşterea nivelului de dopamină. Astfel că,în cazul în care o persoană doreşte să consume brânză la cină,aceasta ar trebui să fie cât mai proaspătă.

Produsele pe bază de roşii

Toate alimentele care conţin acizi,precum cele bazate pe roşii sau cele picante,pot cauza arsuri gastrice şi disconfort pe timpul nopţii. De aceea,este indicat să te fereşti de acest tip de alimente cu cel puţin trei ore înainte de culcare.

Mai multe