Medicamentele nu sunt bomboane
Ultimul studiu privind medicamentele pe care le iau copii are un rezultat alarmant! Peste 60% dintre părinţi dau medicamente copiilor fără recomandarea medicului, conform acestuistudiu efectuat în luna martie de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), în colaborare cu firma de cercetare de piaţă Unlock Market Research.
Studiul relevă comportamentul părinţilor legat de automedicaţie,când vine vorba despre copiii lor,şi are în vedere cele mai frecvente boli pentru care se dau medicamente copiilor fără sfatul medicului,tipurile de medicamente cel mai des administrate de către părinţi sau cele mai invocate motive pentru care părinţii ajung la acest gest. Studiul face parte din campania de responsabilitate socială „Medicamentele nu sunt bomboane”,organizată cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.
Automedicaţia,extrem de periculoasă pentru ceie mici
,,Automedicaţia este însoţită de foarte multe riscuri,mai ales în cazul copiilor,iar faptul că peste jumătate dintre părinţii intervievaţi au apelat la automedicaţie transformă acest fenomen într-o problemă de sănătate publică. Studiul ne-a arătat că deşi unii părinţi sunt conştienţi de implicaţiile automedicaţiei,nu corelează administrarea după bunul plac a medicamentelor cu riscul real al efectelor adverse. Noi vrem să tragem un semnal de alarmă,să le transmitem părinţilor mesajul că medicamentele trebuie tratate cu seriozitate şi prin urmare administrarea lor trebuie să se facă doar sub supraveghere medicală”,a declarat Cristian Luţan-Director Executiv Adjunct ARPIM.
Analgezicele,antitusivele şi antibioticele în top
Din dorinţa de a proteja sistemul imunitar al celui mic,peste 61% dintre părinţi au dat vitamine preventiv copilului fără a lua legătura cu medicul pediatru. Analgezicele,antitusivele şi antibioticele sunt alte categorii de medicamente pe care părinţii le administrează celor mici fără a cere sfatul unui specialist. Din studiul realizat de ARPIM,cel mai invocat motiv pentru carepărinţii nu merg la medic mereu este experienţa anterioară. Astfel că,părinţii aplică acelaşi tratament recomandat cândva de medic pentru simptome ale copilului aparent similare din prezent – 74% din cei intervievaţi au răspuns acest lucru. Celelalte motive pentru care părinţii aleg să dea medicamente copiilor fără recomandarea medicului sunt:lipsa timpului şi faptul că,după părerea lor,ştiu deja ce medicamente le sunt benefice copiilor lor. În plus,părinţii nu înţeleg care sunt efectele negative ale automedicaţiei şi cât de mare este riscul apariţiei efectelor adverse.