Micile mele «manii» mă dau de gol

„Maniile“ despre care vom vorbi nu sunt cele pe care le tratează psihiatrii, ci micile noastre ritualuri zilnice. Acelea care îi amuză sau îi enervează pe cei din jur şi care vorbesc, în felul lor, despre noi...

Nu adormi decât ascultând muzică? Nu pleci cu maşina decât după ce te-ai dat cu puţin ruj şi ai deschis radioul? E semn că ritualurile tale te ajută să te simţi mai bine,să faci faţă stresurilor cotidiene,să-ţi depăşeşti angoasele faţă de necunoscut,un mijloc de a te simţi în siguranţă.

Ritualuri? De ce?

Dacă „maniile“ noastre sunt legate de obiecte,înseamnă că acestea sunt un fel de prelungire a propriilor mâini,ca şi cum ar face parte din noi înşine. Ca şi faimoasa păpuşă din copilărie,sunt obiecte tranziţionale,care ne ajută să creăm o punte între noi şi lume. Obiectele au suflet,acela cu care le înzestrăm.

Ele ne liniştesc,cu atât mai mult cu cât lumea din jur este mai nesigură... De aceea,ne plac,de exemplu,obiectele vechi:ne amintesc de copilăria fericită. De fapt,„maniile“ noastre,departe de a ne face copilăroase,sunt mai degrabă un mijloc de a ne simţi mai sigure în lumea în care trăim.

«Scotocesc tot timpul în geantă»

„Nu am decât genţi uriaşe,ca un bazar. Acolo intră şi fardurile,şi banii,şi laptopul,şi pixurile,şi sendvişul pentru serviciu. Şi lista continuă.“Dacă şi tu eşti printre cele care se confesează astfel,să nu crezi că acest lucru este doar un obicei fără semnificaţie. Dar ce să însemne faptul că duci zilnic vrute şi nevrute în geantă şi nu te deranjează că scotoceşti nebuneşte până să-ţi găseşti cheile de la casă în tot acest haos?

Ce spune psihologul?

În aceste adevărate „case“ portabile,femeile îşi poartă vieţile lor multiple. Dacă noi privim poşeta ca pe un spaţiu de libertate personală,psihologii spun că ea exprimă teama noastră de eşec,de a pierde lucruri importante. 

«Eu beau cafeaua doar din ceşcuţe roşii»

Aşa mi s-a confesat una dintre prietenele mele,referitor la rutina ei matinală.

Culoarea ceştii este tipic legată de copilărie. Şi nu este întâmplător că-i apreciată dimineaţa,atunci când avem nevoie de un ritual de trezire. Ea aminteşte şi de imaginea familiei perfecte.

«Nu adorm decât cu televizorul»  

Aceasta poate fi mărturia multor femei care se plâng că au probleme cu somnul şi care caută un remediu. De ce oare?

Zgomotul de fond al televizorului sau al radioului aminteşte de ritualurile de seară ale copilăriei,poate chiar de povestea spusă de mama şi de cuvintele dulci dinainte de culcare.