Motivele pentru care-ţi este mereu foame

10 iunie 2017   Psihologie

Ai mâncat micul dejun şi apoi, după 15-20 de minute, îţi este iar foame? Dacă te confrunţi şi tu astfel de tulburare alimentară, ar trebui să ştii că poate fi provocată din mai multe motive.

Eşti plictisită

Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care apare senzaţia de foame este plictiseala. Dacă nu ai nimic de făcut,acest lucru devine de cele mai multe ori o capcană. Psihologul Helen Odessky spune că:„Plictiseala poate provoca foamea. Adesea ajungem la gustări sau mâncare atunci când suntem plictisite şi asta ne poate face să ne simţim flămânde pe parcursul zilei."

Citeşte şi: Ceaiul de turmeric te ajută să slăbeşti rapid

Eşti în depresie sau singură

„Unii oameni vor să mănânce toată ziua şi se simt flămânzi când sunt deprimaţi. De asemenea, când suntem singuri, putem folosi mâncarea ca înlocuitor al legăturilor umane ca să ne amortizăm durerea. Asta ne poate face să simţim nevoie de ceva dulce toată ziua”, a mai spus doctorul Helen Odessky.

Eşti stresată

Stresul produce atât de multe simptome în corp încât uneori este greu să-ţi dai seama în ce fel te afectează. De la tulburarea somnului până la pierderea părului, stresul va provoca haos pentru sănătatea ta. De aceea, oamenii aleg mâncăruri grase sau dulciuri, îngheţata fiind pe primul loc. Astfel cred că reuşesc să se relaxeze.

Nu iei micul dejun

Dacă încerci să slăbeşti, te gândeşti că renunţând la micul dejun o să reuşeşti să-ţi atingi scopul. Însă, acest obicei nu te ajută în felul în care ai vrea. În schimb, îţi va fi foame pe tot parcursul zilei şi se poate ajunge până la supraalimentare.

Citeşte şi: Include în dietă cele mai săţioase alimente

Nu consumi suficiente proteine

Proteinele sunt necesare pentru piele, păr şi hormoni. În plus, proteinele sunt unele dintre cele mai săţioase substanţe nutritive. Lipsa de proteine poate fi cauza senzaţiei de foame constantă. O dietă bogată în proteine - combinată cu carbohidraţi din legume şi grăsimi sănătoase - poate îmbunătăţi tonusul muscular şi nivelul de energie.

Alte cau  ze pot fi:

-Mănânci prea mult zahăr şi mâncare procesată;-Nivelurile de hormoni şi minerale sunt prea mari;-Nu mănânci suficient;-Nu dormi suficient;-Îţi este sete;

Credit foto:www.wstale.com

Mai multe