Nu exagera cu sucurile fresh!

5 august 2017   Psihologie

Sucurile proaspăt stoarse sunt cu siguranţă o alternativă mult mai sănătoasă la sucurile cu chimicale, însă pentru a te bucura de proprietăţile lor trebuie să ţii cont de câteva criterii şi în acelaşi timp să cunoşti şi dezavantajele consumării lor.

Au mult zahăr, periculos pentru ficat

Zahărul din fructe (fructoză) îţi va da energie pe parcursul întregii zile şi senzaţia de saţietate, fără să fie nevoie să mănânci prea multe. În schimb, un pahar de suc este echivalentul unei porţii uriaşe de fructe, consumată într-un timp extrem de scurt. Fructoza e absorbită şi trimisă către ficat, singurul organ care o poate metaboliza în cantităţi mari, chiar dacă acest lucru îl afectează.

Conţin puţine fibre

Sucurile de fructe conţin multe vitamine, minerale şi antioxidanţi, însă au un aport scăzut de fibre. În comparaţie cu fructele întregi, consumate ca atare, sucurile îşi pierd din proprietăţi.

Pot aduce kilograme nedorite

Chiar dacă sunt naturale, sucurile din fructe sunt foarte concentrate, fiind o sursă bogată de zaharuri şi calorii. Este greşit să crezi că, dacă vei consuma calorii sub formă lichidă, acestea nu te vor îngrăşa. Dimpotrivă, cele din suc vor fi imediat asimilate de către organism, acumulându-se sub forma ţesutului adipos, în special în zona taliei. Mai indicate în dietă sunt sucurile din legume, cu puţin fruct adăugat, pentru aromă.

Nu înlocuiesc o masă

Una dintre concepţiile greşite despre sucurile din fructe şi din legume este aceea că pot înlocui cu succes una din mese, însă în realitate nu pot asigura organismului o cantitate adecvată de fibre, proteine sau grăsimi sănătoase, pe termen lung. Dacă vei integra acest obicei în alimentaţia ta zilnică, masa musculară şi sănătatea pot avea de suferit. Pentru a echilibra balanţa, poţi adăuga în suc pudră proteică, lapte de alune, seminţe de in sau iaurt grecesc.

Detoxificarea, un mit

Termenul de detoxificare este adesea greşit înţeles. A începe să bei sucuri proaspete nu înseamnă că organismul va elimina brusc toate toxinele acumulate de-a lungul timpului. Ficatul elimină în mod constant deşeurile din corp, fiind vorba de un proces continuu. Beneficiul real al sucurilor este că furnizează o mulţime de antioxidanţi, ajutând în acelaşi timp sistemul digestiv să ia o pauză.

Sfat Click!pentru femei

Dacă nu ai timp sau nu ai aparatura necesară, îţi poţi cumpăra sucuri din comerţ ţinând cont de câteva criterii. Fructele şi legumele trebuie să fie fără pesticide, presate la rece, să nu fie pasteurizate şi să nu aibă un termen de valabilitate mai mare de 3 zile de la momentul fabricării.

:

Mai multe