Obiecte mici, pericole mari
Dorim să atragem atenţia asupra unor situaţii banale ce se pot întâlni zilnic şi cărora doamnele şoferiţe nu le dau impotanţă suficientă. Este vorba despre manipularea unor obiecte mici aflate în habitaclul maşinii şi despre unele obiceiuri periculoase, pe timpul rulajului, care pot genera situaţii periculoase sau chiar accidente stupide.
Dacă le-aţi manipulat de multe ori fără bănuiţi că pot deveni periculoase înseamnă că,pe lângă doza de neştiinţă aţi avut şi o bună doză de noroc. Iată câteva exemple,
Banalele butelii din plastic umplute cu apă,sucuri sau cafea aşezate pe scaunul liber din dreapta şoferului pot cădea pe timpul frânării şi se pot rostogoli ajungând de multe ori chiar şi sub pedale. Dacă butelia sau obiectul respectiv blochează astfel cursa unei pedale,de exemplu pedala de frână sau de ambreiaj,nu veţi mai putea comanda automobilul timp de cîteva secunde (să-l frânaţi sau să schimbaţi viteza de deplasare). Primul gest pe care îl face oricine ajuns în astfel de situaţii este să se aplece rapid pentru a scoate butelia de sub pedale,dar în acele momente va pierde controlul automobilului şi poate provoca un accident stupid.
Alte obiecte aparent inofensive existente la bord pot deveni la fel de periculoase. Este vorba despre întrebuinţarea unor covoraşe noi,neoriginale şi neadptate pentru modelul de maşină ce-l conduceţi sau despre menţinerea pe maşină a unor covoraş vechi,tocite şi uzate excesiv care pot aluneca. Ele pot aluneca şi se pot rula şi aduna sub pedale împiedi cându-vă să controlaţi maşina. Şi husele ce se aplică uneori peste volan pot îngreuna actul conducerii dacă mâinile alunecă peste acestea şi volanul nu mai poate fi acţionat cu fermitate.
Putem aminti multe alte obiecte de uz personal care pot deveni periculoase dacă vor fi aşezate pe scaunul din drepta şoferului sau chiar lângă picioarele acestuia.. De exemplu,poate deveni periculoasă o umbrelă cu vârf ascuţit,o geantă diplomat sau un bagaj voluminos aşezat pe scaunul din dreapta,acestea putându-se transforma în adevărate proiectile în caz de frânări bruşte sau în urma unui impact.