Oul, alimentul complet
Una dintre cele mai bune surse de proteine, oul joacă un rol extrem de important în orice dietă. Există o mulţime de motive pentru care ar trebui să îl consumi!
Creşte colesterolul bun
Ani la rândul s-a crezut că oul ar trebui consumat mai rar pe motiv că ar creşte colesterolul. Lucru adevărat, însă cu menţiunea că sporeşte creşterea colesterolului bun (HDL). Acesta este un compus lipidic esenţial pentru menţinerea structurii membranei celulare şi pentru producerea acizilor biliar necesari sistemului digestiv. Un ou conţine 210 mg de colesterol, în condiţiile în care limita zilnică admisă este de 300 de mg de colesterol. Dacă vrei să consumi doar proteinele, foloseşte albuşul.
E sursă de aminoacizi esenţiali
Albuşul reprezintă o sursă completă de proteine, la îndemâna oricui şi de cea mai bună calitate. Oferă 9 aminoacizi esenţiali. Potrivit nutriţioniştilor, proteina din ou este mai bună calitativ decât cea din carne sau din peşte, deoarece este asimiliată în totalitate de organismul uman. Un ou conţine 6 grame de proteine.
Oferă belşug de minerale
Ouăle conţin minerale importante pentru organism, precum fierul, zincul şi fosforul. Acestea sunt necesare pentru menţinerea sănătăţii sistemul imunitar şi a sistemului osos.
Creşte masa musculară
Sportivii profesionişti folosesc adesea în dietă albuşurile proaspete de ou, în formă crudă, pentru a-şi reface sau pentru a-şi creşte masa musculară. Asta, pentru că albuşul oferă 3 aminoacizi importanţi: leucina, acidul glutamic şi acidul aspartic. Aceştia ajută la sinteza proteinelor care cresc volumul muşchilor şi la combaterea atrofierii musculare. Deoarece ouăle consumate în stare crudă pot conţine Salmonella, trebuie procurate dintr-o sursă sigură.
Te ajută să slăbeşti
Având un indice de saţietate mai ridicat cu 50% decât cerealele, ouăle te pot ajuta să slăbeşti. Potrivit unui studiu realizat de Centrul Rochester de obezitate din SUA, dacă vei consuma un ou la micul dejun vei reduce aportul zilnic de calorii, ceea ce înseamnă că vei putea scăpa mai repede de kilogramele nedorite.