Profită de beneficiile cafelei!

2 noiembrie 2011   Psihologie

Te ajută să te trezeşti mai uşor dimineaţa, să ai energie şi poftă de viaţă! Ai ghicit! Este vorba despre cafea, băutura caldă care te binedispune.

Scade riscul de depresie

Dacă bei două cafele în fiecare zi scapi de riscul de a te confrunta cu o depresie,spun specialiştii de la Şcoala de Sănătate Publică de la Harvard. Studiul a durat 10 ani şi a relevat următoarele lucruri:femeile care au băut două-trei ceşti de cafea pe zi au înregistrat un risc cu 15% mai mic de a suferi de depresie şi cele care au băut mai mult de trei ceşti de cafea pe zi au prezentat cu 20% mai puţine şanse de a deveni depresive.

Reduce stările de stres

Cafeaua conţine foarte mulţi antioxidanţi (polifenoli). Aceştia luptă eficient împotriva radicalilor liberi generaţi de stres,poluare,alimentaţie necorespunzătoare. Astfel,corpul nostru este mai puţin expus riscului de îmbolnăvire pe fondul unei imunităţi scăzute.

Îţi dă energie

Boabele de cafea conţin cofeină,o substanţă care determină muşchii,atunci când facem efort fizic,să folosească grăsimile din corp ca sursă de energie în locul carbohidraţilor. Aceasta substanţă mai creşte puterea de contracţie a muşchilor prin schimbul de minerale la nivelul celulelor.

Creşte puterea de concentrare

Te simţi obosită la locul de muncă? Ce poate fi mai benefică decât o cană cu cafea (fireşte,dacă nu ai probleme cardiace)? Aceasta creşte puterea de concentrare şi te ajută să termini mai uşor sarcinile de serviciu.

Te ajută să slăbeşti

Două-trei căni pe zi de cafea menţin greutatea corporală în limite normale (are efect termogen,adică de arderea a depositelor de grăsime din organism). Nu trebuie să uiţi însă că pentu a slăbi sănătos trebuie să adopţi o dietă echilibrată şi să faci mişcare cel puţin 30 de minute pe zi.

Mai multe