Puterile miraculoase ale fructelor parfumate de sezon

2 iunie 2015   Psihologie

Căpşunile, fructe parfumate de sezon, nu sunt doar o gustare delicioasă. Acestea au proprietăţi miraculoase asupra corpului, datorită substanţelor nutritive pe care le conţin din belşug. Iată câteva motive bune pentru care ar trebui să le consumi cât de des poţi.

1. Întăresc sistemul imunitar

Căpşunile sunt o sursă excelentă de vitamina C. O porţie conţine 51.5 mg de vitamina C,adică 50% din necesarul zilnic,vitamină care este cunoscută pentru proprietăţile de stimulare a imunităţii organismului,fiind în acelaşi timp un antioxidant eficient.

2. Ajută la menţinerea unei vederi sănătoase

Proprietăţile antioxidante ale căpşunilor previn apariţia cataractei,iar compoziţia mare de vitamine protejează corpul împotriva radiaţiilor solare şi îmbunătăţeşte corneea şi retina. Potrivit unui studiu al Institutului Karolinska din Stockholm,vitamina C în doze exagerate ar putea creşte riscul dezvoltării cataractei în cazul femeilor de peste 65 de ani,dar numai dacă sunt preluate din suplimente şi nu din fructe sau legume.

3. Luptă împotriva cancerului

Căpşunile conţin antioxidanţii luteină şi zeaxantină,cât şi acid elagic,o fitochimicală extrem de benefică. “A fost demonstrat că acidul elagic are proprietăţi anti-cancer”,a declarat dieteticianul Madeleine Edwards.

4. Scad nivelul colesterolului

Fitochimicalele din căpşuni contracarează efectele lipoproteinelor de tip LDL,care pot cauza formarea unei plăci la nivelul arterelor.  Consumul căpşunilor reduce lipidele din sânge,care,în cantităţi mari,se pot depune pe pereţii arterelor.

5. Reduc inflamaţiile

Căpşunile au proprietatea de a reduce inflamaţiile articulaţiilor,care ar putea provoca artrită. De asemenea,conform unui studiu realizat de Harvard School of Public Health,femeile care mănâncă 16 căpşuni pe săptămână sunt cu 14% mai puţin predispuse să aibă un nivel crescut al proteinei C reactive(CRP).

6. Menţin o valoare normală a presiunii sângelui

O porţie de căpşuni conţine 134 mg de potasiu şi ajută la menţinerea presiunii sângelui la nivel normal,acţionând ca un amortizor împotriva efectelor negative ale sodiului. Astfel,reducând lipoproteinele LDL,inflamaţia şi presiunea sângelui,căpşunile sunt considerate cele mai bune fructe pentru sănătătatea inimii.

Mai multe