Remedii contra neplăcerilor de vară
Îţi doreşti o vacanţă lipsită de probleme? Ei bine, poţi combate eficient întinderile musculare, infecţiile vaginale şi chiar conjunctivita. Iată câteva soluţii sigure şi accesibile!
Afecţiunile care apar sau se agravează din cauza caniculei nu trebuie neglijate. De aceea,specialiştii recomandă să ne protejăm în primul rând de infecţii respectând regulile generale de igienă şi să apelăm la puterea vindecătoare a plantelor.
Nalbă înlătură infecţiile vaginale
Înotul în ştranduri sau în piscine,şi,uneori,condiţiile speciale ale vacanţei pot fi cauza unor infecţii vaginale.Tratamentul lor se face,înainte de toate,local,cu ovule,la prescripţia unui medic ginecolog. În plus,spălăturile cu ajutorul irigatorului ajută la vindecarea candidozelor şi trichomoniazelor. Pentru acestea se pot folosi infuziile de nalbă,gălbenele,creţişoară,nuc sau coada-şoricelului.
Cartoful crud,leac pentru leşin
Efortul fizic excesiv şi pierderea unor mari cantităţi de apă prin transpiraţie pot epuiza organismul. Astfel,apare senzaţia de leşin,o stare de slăbiciune şi de pierdere trecătoare a cunoştinţei. Compresele reci,cu cartof crud răzuit aplicate pe frunte,încheieturi şi ceafă te vor pune pe picioare şi-ţi vor reda tonusul. Acelaşi efect au şi compresele cu apă rece şi oţet de mere.
Cătina luptă cu petele maronii
Petele maronii sau melasmele apar nu numai la femeile însărcinate,ele pot fi declanşate şi dacă ai stat prea mult la soare. Măştile abrazive din tărâţe,plante uscate sau sâmburi măcinaţi ajută tenul să se refacă,iar untul de mango şi uleiul de cătină oferă protecţie solară şi îl rehidratează.
Făina de in vindecă iritaţiile
Poţi combate iritaţiile pielii provocate de arşita verii sau de vântul puternic cu ajutorul unei măşti revitalizante din făină de in şi apă rece. Aceasta se ţine pe faţă timp de 20 de minute şi se aplică de două ori pe săptămână. Compoziţia acestei măşti hrăneşte şi reface ţesuturile prin conţinutul său bogat de vitamina F.
Cerenţelul calmează usturimile
Căldura poate favoriza şi răspândirea bacteriilor care provoacă conjunctivită. Vederea înceţoşată,mâncărimile şi usturimile oculare pot fi primele semne ale instalării acesteia. Alături de un tratament adecvat,poţi folosi ca adjuvant spălăturile cu ceai din rădăcină de cerenţel. Acestea calmează ochii datorită eugenolului,iar taninul scade lăcrimarea abundentă. Decoctul se prepară din 30 grame de rădăcină la un litru de apă.
Argila alină întinderile musculare
Drumeţiile lungi şi obositoare îţi pot provoca întinderi musculare. Pentru calmarea şi refacerea muşchilor poţi folosi comprese cu 100 de grame de argilă lichidă şi patru linguri de oţet de mere,o dată pe zi. Mai mult,compresele cu gheaţă vor calma inflamaţiile. Acestea nu se ţin mai mult de 20 de minute.
Varza decongestionează varicele
Te dor picioarele,le simţi grele şi ţi se umflă? Nu te îngrijora,soluţii există! Frunzele zdrobite de varză aplicate pe varice te eliberează de senzaţia picioarelor grele. Acestea se pun în 2-3 straturi,iar frunzele crude trebuie zdrobite uşor şi se ţin sub comprese toată noaptea.