Remedii pentru ochii obosiţi

17 octombrie 2011   Psihologie

Ochii iritaţi sau obosiţi îşi pot recâştiga limpezimea cu ajutorul unor leacuri pe care natura le oferă numai celor care ştiu cum să le folosească.

Una dintre părţile sensibile ale organismului este ochiul. De aceea,este bine să ştii că mai înainte de aplicare,infuziile cu care îmbibi compresele trebuie răcite mai întâi. La rândul lor,compresele le vei stoarce pentru ca infuzia să nu pătrundă în ochi.

Afinele menţin vederea nocturnă

Fructele de pădure în general îţi aduc avantajul unui supliment nutritiv,dar te ajută şi să-ţi adaptezi mai repede vederea la întuneric. În fiecare zi,este bine să bei trei sau patru căni de ceai de afine. Infuzia o poţi face din 250 ml de apă şi două linguriţe de afine uscate.

Ştiai că...

... s-a demonstrat ştiinţific că sucul de afine poate neutraliza în 24 de ore bacteriile dintr-o epubretă de colibacili?

Frunzele de gălbenele detensionează ochii

Foloseşte frunzele de gălbenele când îţi doreşti să calmezi ochii. Sunt de ajuns 10 grame de tinctură pe care o prepari din 20 de grame de plantă macerată timp de opt zile în 100 ml de alcool la 100 ml de apă fiartă. După răcire,faci comprese cu această tinctură şi le aplici pe pleoape.

Sulfina combate inflamaţiile

Numită şi iarba-de-piatră,sulfina este o plantă antiseptică şi calmantă pentru ochi. De aceea,este cunoscută pentru faptul că ajută la reducerea inflamaţiilor şi la menţinerea acuităţii vizuale. Un mod eficient de a o folosi este sub formă de comprese cu infuzie la prepararea căreia ai nevoie de două linguri de plantă şi de o cană de apă.

Florile de tei te scapă de cearcăne

Compresele cu infuzie de flori de tei preparată din patru linguri de flori de tei şi o cană cu apă clocotită sunt un remediu bun când te confrunţi cu neplăcutele cearcăne. Păstrate aproximativ 20 de minute pe ochi,compresele înmuiate în acest ceai reuşesc să le facă să dispară.

Feliile de cartofi elimină pungile de sub ochi

Rondelele de legume sunt alte leacuri bune pentru eliminarea cearcănelor şi pungilor de sub ochi. Potasiul conţinut de cartof poate face acest lucru. Pentru a profita de beneficiile lui,tai cartoful în felii subţiri şi aşază-l pe pleoape. La fel de bune sunt şi rondelele de castravete sau de roşii. Roşiile le foloseşti în alt mod:storci sucul şi-l aplici pe pielea din jurul ochilor,unde-l laşi pentru o jumătate de oră şi clăteşti alternativ cu apă caldă şi rece.

Trandafiri şi crizanteme pentru ochi învioraţi

Petalele acestor flori,pe lângă frumuseţea cu care bucură privirea,au beneficiul de a înviora ochii obosiţi. Pentru aceasta,petalele de trandafir le foloseşti sub formă comprese cu infuzie dintr-o linguriţă de petale şi 100 ml de apă. În schimb,florile de crizanteme le foloseşti sub forma unei fierturi din care bei o dată pe zi,pe parcursul a trei zile. Ai nevoie de şapte grame de flori pe care le pui în apă clocotită şi le acoperi pentru zece minute.

Fasolea şi cătina calmează ochii

O lingură dintr-un amestec de fasole neagră boabe şi cătină,luată de două ori pe zi,timp de o săptămână,este un alt leac pentru ochii obosiţi. Ai nevoie de 300 de grame de fasole,30 de grame de fructe de cătină şi o lingură de zahăr. Laşi fasolea peste noapte în apă,apoi o fierbi până se înmoaie bine. Cu cinci minute înainte să stingi focul,adaugi cătina şi zahărul. Pentru a nu se altera,păstrezi amestecul într-un borcan şi nu într-un vas deschis.

Pătrunjelul şi morcovul descongestionează

Morcovul are meritul de a-ţi ajuta ochii înroşiţi şi de a creşte acuitatea vizuală pe timpul zilei datorită beta-carotenului şi a vitaminelor A,C şi E pe care le conţine. Nici pătrunjelul nu e mai prejos şi-ţi este util datorită cantităţii mari de vitamina C pe care le are. Pentru a profita de ambele,bea zilnic 500 ml de suc de morcov cu pătrunjel,timp de trei săptămâni. Pătrunjelul îl mai poţi folosi şi sub formă de comprese cu infuzie preparată prin adăugarea a două căni de apă clocotită peste pătrunjel. Acoperi vasul o oră,apoi strecori infuzia şi o răceşti.

Sfat

Foloseşte infuziile cât sunt proaspete şi nu le păstra mai mult de opt ore

Extraponturi

5 reguli pentru ochi sănătoşi

-Ia o pauză de cinci minute după fiecare 30 de minute de lucru la calculator,

-Renunţă la lentilele de contact dacă-ţi obosesc repede ochii,

-Nu apela la ochelari de vedere fără consult medical,

-Dormi şapte-opt ore pe noapte,

-Consumă alimente bogate în vitamine, mai ales K şi B12, broccoli, varză, mazăre, lapte, ouă.

Mai multe