Semne ce indică faptul că eşti foarte stresată

27 octombrie 2015   Psihologie

Dacă zi de zi eşti stresată la locul de muncă, acasă simţi că 24 de ore sunt prea puţine pentru a rezolva tot ce ţi-ai propus într-o zi, sau pur şi simplu mergi dintr-o criză de nervi în alta, atunci este cazul să iei o pauză.

Află în continuare care sunt semnele care îţi indică faptul că eşti prea stresată şi cum trebuie să reacţionezi.

Dureri de cap în week-end

O scădere bruscă a stresului poate cauza migrene,spune Todd Schwedt,MD. Ai mare grijă la programul de somn din timpul săptămânii şi la respectarea orelor de somn pentru a minimiza şansele declanşării unei noi crize.

Crampe în perioada menstruaţiei

Femeile stresate riscă de două ori mai mult să sufere de crampe menstruale,decât cele mai puţin  tensionate,arată un studiu de la Harvard. Cercetătorii cred că explicaţia constă în dezechilibrul hormonal,cauzat de stres. Totuşi,aceste simptome pot fi ameliorate prin exerciţii,fie la sală,fie acasă. Efortul fizic duce la scăderea activităţii sistemului nervos simpatic.

Dureri maxilare

Durerile maxilare pot fi o cauză a bruxismului,sau scrăşnire a dinţilor,aşa cum este el cunoscut în popor,care are loc de obicei în timpul somnului şi poate fi agravat în perioadele de stres,spun oamenii de ştiinţă. În acest caz poţi întreba medicul dentist despre o gutieră nocturnă. 70% din persoanele care utilizează una au redus perioadele de scrâşnire sau au scăpat complet de bruxism.

Vise ciudate

De obicei,visele pot fi agitate în prima perioadă a somnului şi,progresiv,devin mai pozitive şi mai liniştite pe măsură ce intri în somnul adânc,spune Rosalind Cartwright,PhD,profesor emerit de psihologie la Rush University Medical Center. Dar atunci când eşti stresată,te trezeşti mai des,ceea ce perturbă acest proces,permiţând imaginilor neplăcute să se repete toată noaptea. Obiceiurile de somnpot ajuta la prevenirea acestor probleme. Stabileşte-ţi să dormi în medie 7-8 ore pe noapte şi evită cofeina sau alcoolul înainte de culcare.

Sângerări gingivale

Potrivit unei cercetări braziliene,bazate pe 14 studii anterioare,oamenii stresaţi prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta boli parodontale. Nivelurile ridicate ale hormonului cortizol de stres poate afecta sistemul imunitar şi permite bacteriilor să invadeze gingiile,spun cercetătorii. Dacă lucrezi peste program şi iei cina la birou,nu uita să ai mereu o periuţă şi o pastă de dinţi la tine. Le poţi ţine în dulapul de la muncă. 

Mai multe