Soiuri de fasole

26 februarie 2018   Psihologie

Bogată în vitamine, minerale, fibre şi antioxidanţi, fasolea este şi o sursă excelentă de proteine, care poate înlocui din punct de vedere nutriţional carnea. Aliment complex, se găseşte într-o varietate de mărimi, forme şi gusturi.

Fasolea albă

Unul dintre cele mai întâlnite soiuri de fasole la noi, are un conţinut ridicat de magneziu şi potasiu şi un gust aromat, cu o textură untoasă. Se înmoaie într-un timp mai scurt decât celelalte, fiind ideală în prepararea reţetelor rapid. Fasolea albă are un indice glicemic scăzut, împiedicând depunerea depozitelor de grăsime în corp. Stimulează digestia, o cană de fasole oferind 77% din necesarul zilnic de fibre.

Fasolea neagră

Este cea mai bogată în antioxidanţi dintre toate soiurile de fasole, protejând organismul împotriva radicalilor liberi. Menţine sănătatea inimii şi a creierului şi echilibrează nivelul zahărului din sânge. Fasolea neagră este recomandată şi în diete, ajutând la menţinerea unei greutăţi corporale normale. O sută de grame de fasole furnizează 64% din cantitatea necesară de fibre şi 42% din necesarul de proteine.

Fasolea roşie

Stimulează atenţia şi memoria datorită conţinutului de vitamina B1, de aceea e bine să o consumi în perioadele solicitante. Doar două linguriţe de fasole roşie oferă de patru ori mai multe fibre decât o felie de pâine integrală. Te ajută să previi bolile cardiovasculare şi reglează carenţele de fier.

Fasolea verde 

Împiedică absorbţia zahărului în sânge, fiind cunoscută popular şi sub denumirea de „consumator de zahăr“. Fasolea verde previne apariţia osteoporozei şi ajută la absorbţia calciului în oase. Combate astenia şi anemia, consumul ei fiind recomandat şi în perioadele de convalescenţă.

Fasolea Pinto

O recunoşti după petele mici, de obicei roşii-maronii, pe toată suprafaţa bobului. Este un tip de fasole sărac în grăsimi şi bogat în proteine şi fibre. După fierbere, aceste pete dispar, boabele căpătând o nuanţă rozalie. Originară din Mexic, are un gust mai puternic, fiind folosită îndeosebi în mâncarea picantă. O cană cu fasole fiartă conţine până la 15 grame de fibre, aproximativ 60% din doza zilnică recomandată.

Tabelul caloriilor

100 g

Fasole albă

Valoare energetică 128 Kcal

Grăsimi 0

Fibre 8,7

Fasole neagră

Valoare energetică 132 Kcal

Grăsimi 0,5

Fibre 8,7

Fasole roşie

Valoare energetică 111 Kcal

Grăsimi 0,6

Fibre 7,5

Fasole verde

Valoare energetică 31 Kcal

Grăsimi 0,1

Fibre 3,4

Mai multe