Ştii să ai grijă de sănătatea ta la birou?
Picioare umflate, senzaţia de usturime a ochilor, dureri de cap, alergii... La birou, micile dureri cotidiene câştigă teren. Ca să scapi de ele, ai la-ndemână câteva soluţii simple şi eficiente.
La serviciu,tulburările musculare şi osoase manifestate prin dureri de încheieturi,de ceafă,de umeri şi de spate sunt în continuă creştere.
La acestea,se adaugă neplăcerile legate de picioarele umflate şi problemele oculare tot mai frecvente.
Dacă eşti atentă la detalii şi-ţi dedici câteva minute pe zi sănătăţii,poţi să ameliorezi aceste suferinţe.
Te dor picioarele
Problema:picioare tot mai obosite care se umflă şi-ţi dau dureri. În plus,un salariat român din doi se plânge de probleme cu circulaţia sangvină periferică. Vânzătoarele,infirmierele şi coafezele sunt printre angajaţii care au cel mai frecvent această neplăcere.
Soluţia:pauze dese şi ciorapi medicinali.
La ce te ajută:alină durerea picioarelor şi reduc inflamaţia. Tot mai multe studii arată că ciorapii medicinali încetinesc subţierea venelor şi apariţia varicelor.
Te mişti greu
:neplăcerile care ţin de muşchi şi de sistemul osos îşi au originea în gesturile repetitive şi în poziţia statică pe care o adoptăm de-a lungul mai multor ore,în faţa calculatorului.
:un scaun ergonomic,care să poată fi reglat în funcţie de necesităţi. Potrivit ultimelor cercetări în domeniu,spatele drept nu este poziţia optimă la birou.
Specialiştii din Scoţia şi din Canada au demonstrat că poziţia cea mai indicată pentru a sta la birou este cea uşor înclinată pe spate,într-un unghi de aproximativ 135 de grade.
:Un astfel de scaun trebuie să fie suficient de adânc încât să permită coapselor să se relaxeze,dar suficient de scurt pentru ca marginea lui să nu ajungă în spatele genunchilor. Sub birou ai nevoie de loc pentru a-ţi mişca picioarele.
Îţi lăcrimează ochii
:ochi care obosesc repede,dureri de cap,furnicături şi roşeaţă la nivelul globilor oculari,erupţii cutanate.
:ecranul calculatorului trebuie aşezat la nivelul ochilor,iar distanţa recomandată faţă de computer trebuie să se situeze între 50 şi 90 de centimetri,niciodată sub 40.
Ochelarii de protecţie sunt şi ei o măsură foarte eficientă.
:ochelarii te protejează de radiaţiile monitoarelor şi oferă protecţie împotriva fluctuaţiilor de lumină.
La fiecare 10 minute,ia-ţi privirea din calculator. Când te simţi obosită şi vezi puncte negre,închide ochii şi relaxează-te pentru câteva secunde.
Dacă durerea continuă mai mult de un sfert de oră,mergi la un consult oftalmologic.
Răceşti des
:nas înfundat,răceli repetate şi reacţii alergice. Care este sursa acestor neplăceri? Nimeni altul decât aerul condiţionat!
Poate că ţi se pare ciudat,dar dacă instalaţia de aer nu este reglată sau este prost întreţinută,face posibilă dezvoltarea bacteriilor şi transmiterea bolilor.
:pulverizarea anumitor uleiuri esenţiale în aer şi achiziţionarea unor purificatoare şi umidificatoare de aer.
:uleiurile esenţiale sunt concepute pentru reducerea neplăcerilor provocate de instalaţia de aer condiţionat.
Ele sunt bogate în substanţe antimicrobiene. În cazul în care nu se curăţă instalaţia de aer condiţionat,purificatoarele şi umidificatoarele sunt o soluţie alternativă care purifică aerul uscat şi poluat.