Trei moduri prin care vitamina C te întinereşte

1 august 2014   Psihologie

Cu cât înaintăm în vârstă, pielea noastră pierde vitamina C aflată în mod natural în organism. Din fericire, o putem lua din lămâi, fructele-minune care ne pot ajuta să arătăm şi să ne simţim din nou fresh.

Aportul zilnic de vitamina C pe care ni-l putem lua din lămâi ne poate ajuta să reîntinerim în trei moduri.

Petele care apar din cauza vârstei

Principala modalitate prin care putem combate petele cu ajutorul vitaminei C este sucul de lămâie. Acidul citric pe care îl conţine conduce la dispariţia petelor. De asemenea,acesta este bun şi pentru îmbunătăţirea pigmentului pielii. Este foarte simplu:stoarceţi o lămâie,îmbibaţi un tampon demachiant în sucul obţinut şi aplicaţi-l pe zonele afectate. Lăsaţi să acţioneze în jur de 10 minute. Veţi observa efectele încă din primele două săptămâni. Puteţi repeta acest procedeu zilnic.

Ridurile şi liniile fine

Colagenul este o proteină prezentă în ţesutul conjunctiv care,odată cu înaintarea în vârstă,este produsă din ce în ce mai puţin de organism,ceea ce conduce la ridarea tenului. Ridurile şi liniile fine se formează în jurul celor mai expresive zone ale feţei. Pentru a le combate,trebuie să introduceţi în dieta dvs. zilnică o doză de vitamina C. Încercaţi să consumaţi cât mai multe alimente bogate în această vitamină,cum ar fi lămâi,căpşuni,papaia şi ananas. Cu ajutorul lor,pielea dvs. va secreta mai mult colagen şi,astfel,ridurile se vor atenua.

Citeşte continuarea articolului AICI. 

Mai multe