Trezitul cu 'faţa la cearceaf' nu mai este un mit. Cum îţi poate afecta întreaga zi

11 iulie 2018   Psihologie

Cu toţii avem probleme cu trezitul dimineaţa, însă modul în care te simţi atunci când deschizi ochii îţi poate influenţa toată ziua.

Trezitul cu 'faţa la cearceaf' nu mai este un mit. Cercetătorii mărturisesc că deşi te stresezi pentru anumite situaţii care nu au loc, efectele acestei acţiuni limitează resursele cerebrale.''Oamenii pot gândi în avans şi pot anticipa experienţele stresante pentru a se pregăti pentru anumite evenimente'', a explicat psihologul Jinshil Hyun.Pentru a-şi testa ipoteza, echipa lui Hyun a recrutat 240 de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani, în cadrul unui experiment de două săptămâni. În fiecare zi, participanţii au fost întrebaţi, printr-o aplicaţie pe telefon, care este nivelul lor de stres.Apoi, de cinci ori în fiecare zi, trebuiau să noteze care era nivelul lor de stres. La finalul zilei erau întrebaţi din nou dacă considerau că următoarea zi va fi una stresantă.De asemenea, pentru a verifica nivelul de stres anticipat, fiecare membru al grupului a completat mai multe teste de memorie, în care trebuiau să-şi amintească modul în care erau aranjate puncte sau linii. După terminarea experimentelor, cercetătorii au descoperit că anticiparea stresului dimineaţa este asociată unei capacităţi de memorare pe parcursul zilei. Însă prezicerea stresului după-amiaza nu ducea la o performanţă cerebrală scăzută în următoarea zi.Sursa foto: pixabay.com

Mai multe