Trucuri pentru o memorie de invidiat

27 aprilie 2012   Psihologie

Ţi se întâmplă să-ţi aminteşti prea târziu că trebuia să participi la o întâlnire importantă sau să uiţi de ziua de naştere a unei prietene? Până la un punct, acest lucru este normal. Dar dacă devine o obişnuinţă, ai deja o problemă. Iată câteva modalităţi cu ajutorul cărora poţi să-ţi „exersezi” memoria.

Nu te repezi la suplimentele alimentare pentru memorie atunci când simţi că trebuie să depui un efort prea mare ca să-ţi aduci aminte ce ai de făcut. Apelează la tehnici de memorare şi la jocuri de stimulare a atenţiei. Dacă o pui mai des la treabă,memoria se va menţine tânără şi va funcţiona la capacitacitate maximă.

Fă conexiuni între evenimente

Când îţi planifici ceea ce ai de făcut pentru ziua următoare,încearcă să „legi” evenimentele între ele,vizualizând sarcinile pe care vrei să le pui în practică. De exemplu,dacă vrei să-ţi aminteşti că este nevoie să cumperi lapte,dar şi să-ţi duci copilul la dentist,imaginează-ţi cum cel mic bea lapte şi calciul se depozitează pe dinţi. Pune-ţi mintea la treabă făcând socoteli fără ajutorul calculatorului.

Odihneşte-te suficient

O noapte întreagă de somn reprezintă o soluţie eficientă pentru o zi în care ai nevoie de o memorie ascuţită. Cerebelul,adică partea creierului care controlează viteza de reacţie şi acurateţea,este mult mai activ după o noapte de somn. De asemenea,pentru a te organiza eficient de dimineaţă,fă liste cu activităţile care trebuie finalizate rapid sau bileţele cu „urgenţe” şi lipeşte-le pe uşa frigiderului.

Rezervă-ţi timp să te relaxezi

Dacă te „pândeşte” o şedinţă importantă din care trebuie să reţii cât mai multe informaţii,păstrează-ţi mintea concentrată asupra a ceea ce auzi,practicând meditaţia. Studiile recente au arătat că aceasta este o metodă eficientă de amplificare a atenţiei. Aşa că stai întinsă într-o poziţie confortabilă,pune-ţi mâinile pe abdomen şi respiră adânc,concentrându-te asupra calmului ce te înconjoară. Ce puţin zece minute de meditaţie pe zi vor face minuni pentru psihicul tău.

Antrenează-ţi creierul

Se spune că toată viaţa avem ceva de învăţat. Prin urmare,chiar dacă ai o vârstă înaintată sau eşti ocupată tot timpul,încearcă să înveţi lucruri noi,cum ar fi o limbă străină,diverse dansuri sau jocuri recreative. Când te uiţi la televizor,e indicat să-ţi focalizezi privirea către titlurile principale şi să încerci ca la sfârşitul programului să-ţi aduci aminte cât mai multe detalii. Dacă te uiţi la un film de acţiune sau citeşti un roman poliţist,încearcă să descoperi singură finalul şi să-ţi imaginezi posibilele scenarii.

Mai multe