Veşti bune! Când dormim, slăbim şi creştem în înălţime. Alte efecte benefice ale somnului

19 februarie 2021   Psihologie

Ştim cu toţii că avem nevoie de 7-8 ore de somn în fiecare noapte pentru ca trupul nostru să se menţină sănătos şi să funcţioneze la capacitate maximă. Însă, în tot acest timp în care noi nu suntem conştienţi, au loc o serie de procese care ne reîncarcă bateriile şi ne pregătesc pentru o nouă zi.

În timp ce dormim, mintea noastră creează vise pe o perioadă mai îndelungată decât ne-am fi gândit – visăm câte două ore pe noapte, cu toate că noi adesea nici măcar nu ne amintim că am visat sau, dacă ne amintim, ştim doar frânturi de vise a căror durată ne închipuim că nu depăşeşte câteva minute. Cel puţin asta e senzaţia pe care o avem dimineaţa, când ne trezim.

În somn, corpul uman filtrează toxinele şi elimină moleculele ce prezintă diverse defecte. Acest proces permite întregului trup, inclusiv creierului, să se regenereze. Atunci când este privat de somn, creierul nu mai este capabil să cureţe trupul de toxine, ceea ce poate duce la o nedorită deteriorare neurologică.

Tot în acest timp, temperatura corporală scade pentru a reduce rata de ardere a caloriilor şi eliberarea melatoninei, acel hormon care joacă un rol esenţial în ritmul circadian, adică acel ciclu de aproximativ 24 de ore în care au loc procesele biochimice, fiziologice sau comportamentale ale tuturor entităţilor vii de pe pământ.

O veste minunată pentru doamne şi domnişoare este faptul că, pe întreaga durată a nopţii, pierdem puţin în greutate deoarece scăpăm de apa acumulată în corp prin transpiraţie. Şi, spre deosebire de zi, nu consumăm mâncare sau băuturi pentru a compensa pentru pierderea celor câteva grame din timpul nopţii. Aşadar, dacă ne suim pe cântar dimineaţa, e posibil să avem o surpriză plăcută.

De asemenea, în timpul somnului, corpul nostru reglează hormonii foamei. Ce înseamnă mai exact acest lucru? Atunci când dormim bine şi destul noaptea, a doua zi suntem în stare să ne luptăm mai eficient cu pofta de mâncare nesănătoasă.

Şi, nu numai că slăbim în timpul nopţii, dar şi creştem în înălţime. Atunci când suntem întinşi la orizontală, discurile coloanei noastre vertebrale se decomprimă şi se rehidratează, ceea ce le va creşte puţin volumul şi ne va oferi nouă satisfacţia că dimineaţa, la prima oră, suntem mai înalţi decât seara, atunci când ne-am urcat în pat.

Colagenul, acea minunăţie de proteină care ne conferă un ten cu aspect tânăr şi sănătos, este produs în cantitate mai mare pe întreaga perioadă a somnului, spre deosebire de în timpul zilei, când viteza cu care se produce este mai mică.

Pe lângă avantajele estetice de care beneficiem datorită somnului din timpul nopţii, există numeroase curiorităţi cu privire la ce se întâmplă în organismul uman când dormim. De pildă, ştiaţi că ne trezim adesea în timpul nopţii? Şi nu e vorba despre micile drumuri pe care le facem până la toaletă şi înapoi în pat şi de care ne dăm seama şi noi. Ci despre faptul că atingem starea de veghe chiar şi de 15 ori pe oră, doar că se întâmplă totul pentru atât de puţin timp, încât nici măcar nu ne dăm seama şi nu ne mai amintim de aşa ceva. Asta se întâmplă când trecem de la o etapă a somnului la alta.

În concluzie, e de preferat să beneficiem, în fiecare noapte, de câte 8 ore bune de somn, pentru a avea partea de toate beneficiile menţionate mai sus. Pentru a face asta, evită să bei cafea seara, păstrează întunericul în dormitor şi nu petrece prea mult timp cu ochii în ecrane înainte de culcare.

Foto - Shutterstock

Mai multe