Zahărul alb, un ingredient nociv pentru corp. Iată cu ce îl poţi înlocui!

3 iunie 2015   Psihologie

Cu toţii ştim că zahărul alb este unul dintre cei mai mari duşmani ai sănătăţii şi ai siluetei. Diabetul, bolile cardiovasculare şi obezitatea sunt numai câteva dintre afecţiunile pe care acesta le provoacă.

Din fericire,există numeroase alternative pentru înlocuirea zahărului. Antrenorul Florin Neby de la “Neaţa cu Răzvan şi Dani”,Antena 1,ne sfătuieşte să evităm consumul îndulcitorilor artificiali (zaharina,sucraloza,maltitol,sorbitol,xilitol,aspartame),deoarece aceste substanţe cauzează neplăceri gastrice,alergii şi favorizează dezvoltarea celulelor canceroase.

Iată cu ce putem înlocui zahărul din prăjituri fără să ne prejudiciem sănătatea şi forma fizică:

Îndulcitori naturali

Mierea,siropul de arţar,melasa,zahărul din nuca de cocos,siropul de agave,extractul de stevia,toate acestea sunt mai puţin procesate decât zahărul rafinat,ceea ce înseamnă că au şi nutrienţi folositori organismului. Mierea şi siropul de arţar sunt bogate în antioxidanţi,melasa conţine fier,calciu,potasiu,magneziu,iar zahărul din nuca de cocos este o sursă foarte bună de aminoacizi. În plus,toate au indicele glicemic mai scăzut decât zaharul alb,iar extractul de stevia are zero calorii.

Sucuri şi piureuri de fructe

Iată o alternativă care va da un plus de aromă prăjiturilor tale. Bananele,merele,portocalele,ananasul şi piersicile sunt fructe care se pretează foarte bine acestui procedeu.

Fructe proaspete

Coaja de lămaie şi de portocală,fructele de pădure (murele,zmeura,căpşune),dovleacul,rubarba sunt doar câteva dintre variantele pe care le poţi folosi. Acestea dau aroma şi consistenţă prăjiturilor,fiind surse de zaharuri naturale.

Fructe uscate

Când vine vorba de fructe uscate,ai o mulţime de opţiuni. Cele mai folosite sunt curmalele,prunele uscate,stafidele,feliile de banană şi măr,însă nu trebuie să subapreciezi nici caisele,smochinele,merişoarele,ananasul,mango sau papaya. Toate acestea au un aport ridicat de fier,calciu,cupru,magneziu,potasiu. Tot ce trebuie să faci este să le pui la hidratat cu o zi înainte şi apoi să le amesteci într-un mixer. De asemenea,poţi folosi cocosul uscat,fulgi sau cuburi. Evită fructele confiate deoarece au cantităţi foarte mari de zahar.

Condimente

Chiar dacă îţi sună ciudat,unele condimente sunt dulci,deşi sunt folosite în preparatele sărate. Seminţele de fenicul sunt foarte dulci,însă s-ar putea să nu se potrivească foarte bine în prăjituri. În schimb,îţi recomand să foloseşti scorţişoară,nucşoară,anason stelat,cuişoare,extract de vanilie,pudră de roscove. Vestea bună e că acestea dau savoare deserturilor,fără să adauge extracalorii.

Mai multe sfaturi utile de lifestyle găseşti pe blogul antrenorului Florin Neby.

Mai multe