Apostolul iubit de Hristos
Sfântul Ioan Evanghelistul a fost apostolul cel mai iubit de Hristos. L-a urmat pe Mântuitor fără să privească o clipă înapoi şi fără să se gândească la ce va fi, vestind Cuvântul lui Dumnezeu cu tot entuziasmul adolescenţei.
După Înălţarea Domnului la cer,i-a căzut la sorţi să propovăduiască în Asia. Acolo a făcut mari minuni şi a convertit păgâni,care s-au lăsat de slujirea idolilor şi au venit la Hristos,văzând puterea cu care Ioan şi ucenicii săi vindecau oamenii sau chiar îi înviau din morţi.
Propovăduitor peste veacuri
Dar aceste lucruri nu au fost pe placul stăpânirii de atunci. Sfântul a fost exilat în insula Patmos,din Grecia,unde a continuat să propovăduiască. Acolo a şi scris Evanghelia care îi poartă numele şi tot acolo a primit revelaţia Apocalipsei,iar scrierile sale au rămas pentru luare aminte credincioşilor din acea vreme şi celor de peste veacuri.
A trecut la Domnul pe data de 26 septembrie,când este prăznuit de Biserica Ortodoxă. În Biserica Catolică,sfântul este sărbătorit pe 27 decembrie,dată la care,în unele locaşuri se face binecuvântarea vinului,cu o rugăciune specială. Aceasta aminteşte că Sfântul Ioan,binecuvântând cu semnul crucii un pahar de vin otrăvit,a rămas neatins.