Ce faci cu lumânarea după Înviere şi ce semnifică
În fiecare an, în Noaptea de Înviere, toată suflarea creştină se adună în faţa bisericilor, aşteptând cu credinţă Lumina. De fiecare dată, sărbătoarea aceasta este la fel de impresionantă, strângându-ne laolaltă în momentele care vestesc biruinţa vieţii asupra morţii.
Ce semnifică Lumina de Paşte?
Şiruri de credincioşi duc de Înviere Lumina în casele lor,cu credinţa că îl aduc pe Iisus. Căci El a vestit:„Eu sunt Lumina lumii,cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric,ci va avea lumina vieţii”. Lumina Învierii semnifică tocmai biruinţa Mântuitorului asupra morţii,deschiderea porţilor Raiului şi a Împărăţiei Cerurilor.
În Sfânta Scriptură stă scris că în momentul în care Mântuitorul s-a stins pe Cruce,jertfindu-se pentru păcatele lumii,bezna a cuprins timp de trei ore Pământul,în plină zi.
Iată cum povesteşte Sfântul Evanghelist Luca acest moment:„Şi era acum ca la al şaselea ceas (în mijlocul zilei) şi întuneric s-a făcut peste tot Pământul până în ceasul al nouălea (la trei după-amiază) şi s-a întunecat soarele. (...) Şi Iisus,strigând cu glas mare,a zis:"Părinte, în mâinile Tale Îmi dau duhul." Şi aceasta zicând,Şi-a dat duhul”.
Taina Învierii
Momentul Învierii rămâne o taină adâncă. Chiar şi cei care n-au putut să se pregătească prin post pentru întâmpinarea Învierii sunt primiţi de Domnul,ca în „ceasul al unsprezecelea” să ia Lumina sfântă.
Primind-o,ei aduc în casele lor raza credinţei,cu promisiunea că o vor păstra. De aceea,este bine ca lumânarea pe care o aducem de la biserică în noapte de Paşte să fie păstrată. În momentele dificile de peste an,aprinzând din nou această lumânare,ne putem recăpăta liniştea sufletească,sănătatea şi bucuria fiecărei clipe de viaţă.
Învierea,sărbătoarea iertării
Lumina Învierii Domnului aduce iertarea şi renaşterea noastră spirituală. Acest lucru se vede şi în îndemnul adresat de preot în timpul slujbei de Paşte:„Să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi,să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm:Hristos a înviat din morţi,cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Iată un prilej ca familiile să se reunească şi să-şi arate dragostea oferind iertare,aşa cum Iisus Însuşi a iertat păcatele tuturor.
Miracolul Luminii la Sfântul Mormânt
În Sâmbăta Mare,la Sfântul Mormânt de la Ierusalim,mii de pelerini iau parte la un adevărat miracol:pogorârea Luminii sfinte. De două mii de ani,în fiecare an,dar numai la Paştele ortodox,o rază de lumină coboară spre Sfântul Mormânt şi aprinde făclia de pe lespedea sfântă.
Patriarhul Ierusalimului intră în Mormânt şi ia Lumina pentru a o dărui celor prezenţi. Credincioşii aprind buchete formate din câte 33 de lumânări (după vârsta la care Iisus a fost crucificat),a căror flacără este rece timp de câteva clipe.