Cele mai puternice rugăciuni pentru sănătate. Rosteşte-le zi de zi, iar miracolele nu vor întârzia să apară

20 februarie 2020   Spiritualitate

Dacă cineva drag ţie trece prin momente dificile îndreaptă-ţi atenţia spre credinţă şi rosteşte cu încredere aceste rugăciuni. Se spune că sunt extrem de puternice şi ajută la vindecarea psihică şi morală, precum şi cea fizică.

Rugăciunea vindecătoare

„Fie ca Dumnezeu, Domnul nostru să-mi dea harul de a vedea cu lumina clară a credinţei. Că El este întotdeauna de partea mea, ca un Tată iubitor. Şi niciodată nu mă va abandona. Să mă ajute să înţeleg că El este Dragostea. Şi că îmi doreşte binele mai mult decât oricine din lume. Şi să mă ajute să am încredere în Medicul divin, Isus Cristos. Care îmi poate da sănătatea corpului şi linişte sufletească. Dacă aceasta este voinţa Sa sfântă.

Fie ca ajutat de harul Duhului Sfânt, să crească în mine, zi de zi, credinţa în rugăciune. Cu convingerea că Dumnezeu mă ascultă mereu. El care ascultă rugăciunile smerite şi stăruitoare ale fiilor lui. Şi care niciodată nu ne lasă fără harurile cele mai trebuincioase pentru sfinţirea şi mântuirea noastră. Atunci când îi cer lui Isus vindecarea, să fiu încredinţat că, dacă este spre binele meu, mi-o va dărui.

Nu eşti împlinită în plan sentimental? Rosteşte aceasă rugăciune ce te va ajuta să cunoşti dragostea

Ia-mă în grija Ta, Doamne!

Fie ca Dumnezeu să-mi acorde harul de a mă bucura de minunea veseliei creştine, pe care Isus ne-o dă, ca rod al Duhului Sfânt. Atunci când îmbrăţişăm durerile, bolile şi necazurile acestei vieţi cu un abandon total în braţele lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Şi să mă ajute să înţeleg că bucuria vine din iubire, iar iubirea devine autentică – la fel ca aurul purificat prin foc – în mijlocul încercărilor şi al Crucii.

Fie ca Domnul Dumnezeul nostru să mă înveţe să văd durerea, suferinţa şi boala, nu ca o pedeapsă, ci ca o participare sfântă la Crucea lui Cristos. Astfel încât să ştiu să iubesc Crucea aşa cum a iubit-o El. Şi să învăţ s-o îmbrăţişez şi s-o ofer lui Dumnezeu fără revoltă sau plânset. Şi ca, în acelaşi timp, să nu încetez a mă ruga cerând Domnului, cu credinţă, – întotdeauna supusă Voinţei sale – harul vindecării mele. Amin!'

Rugăciune puternică pentru sănătate

Doamne, către Tine îmi deschid sufletul, în Tine am nădejde şi credinţă şi cu a Ta putere ma întăresc în faţa necazurilor vieţii.

Căile Tale, Doamne, arată-mi şi cărările Tale ma învaţă. Binecuvântarea Ta, care Cuvântul ai zidit în lume, să fie pururea cu mine şi familia mea.

Doamne, nori grei de suferinţă s-au abătut asupra capului meu, dă-mi mila Ta şi iartă Doamne, păcatele mele, căci multe sunt. Ridică Doamne piatra grea ce îmi zdrobeşte umerii şi lasă Lumina Sfântă să ne încălzească sufletele, mie şi familiei mele. Alungă Doamne toate nenorocirile şi dă-ne în schimbul lor Iubirea Ta eternă. Vindecă Doamne suferinţele mele şi ale familiei mele.

Rugăciunea care te scapă de orice rău. Rosteşte-o zi de zi, timp de o lună

La Tine, Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta şi ne apără Doamne, pe mine şi familia mea, de cel rău, de vrăjmaşi şi de boli.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.'

Rugăciune pentru sănătate la Sfânta Agata care vindecă femeile de cancer la sân Sfânta Agata ascultă rugile credincioşilor. Şi mulţi sunt aceia care au primit răspunsul aşteptat. Parte din sfintele moaşte se află la Mânăstirea Bistriţa, în judeţul Neamţ. Rugăciunea care te ajută este:

„Agata cea cu nume mare, mireasă a lui Hristos nestricată, frumuseţe dumnezeiască pusă de o parte şi muceniţă împodobită, fă pomenire de cei ce te cinstesc cu credinţă, fecioară înfrumuseţată, ca să afle dezlegare de păcate cei ce săvârşesc cu bucurie sfântă pomenirea ta. Ajută-mi, muceniţă, purtătoare de biruinţă, curată, ca Hristos, Judecătorul tuturor să-mi fie milostiv, cu rugăciunile tale, rogu-mă, prea cinstită. Şi nu înceta rugând pururea pe Cel milostiv să curăţească mulţimea greşalelor mele, ceea ce eşti podoaba mucenicilor. Amin.' 

Mai multe