Cum întâmpinăm sărbătoarea Înălţării

24 martie 2011   Spiritualitate

În cea de-a şasea joi după Paşte, creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului, unul dintre cele douăsprezece mari Praznice Împărăteşti ale creştinătăţii.

Te-ar mai putea interesa:

Rugăciuni de ajutor pentru copii

Molitfele,cele mai puternice rugăciuni

Odată cu Înălţarea,se încheie ciclul Sărbătorilor pascale şi,potrivit obiceiurilor,aceasta este ultima zi din an în care se mai pot înroşi ouă. Această zi este ţinută ca o duminică:nu se lucrează nici în casă,nici la câmp şi se merge la biserică,la slujbă. Preoţii spun că,participând la fiecare praznic ce marchează un eveniment din viaţa Domnului,noi ne întâlnim de fapt cu Hristos.Ce este Taina Înălţării?

Înălţarea este cel de-al patrulea eveniment şi ultimul care ţine de viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos,după taina Întrupării,a Jertfei şi a Învierii. În prezenţa Apostolilor Săi,Domnul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor.

Înălţarea Sa este totodată o garanţie a înălţării noastre,de unde şi importanţa pe care credincioşii o acordă acestui praznic:„Iar Eu când Mă voi înălţa de pe pământ,îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12:32).

În trecut,Înălţarea era sărbătorită în ziua a 50-a după Paşte,odată cu Rusaliile. Importanţa acestei sărbători a crescut după ce împărăteasa Elena,mama împăratului Constantin cel Mare,a construit biserica Eleona pe Muntele Măslinilor. În acest loc,praznicul Înălţării se făcea cu un fast deosebit şi era însoţit de mai multe pelerinaje la bisericile din zonă.

În prezent,pe locul din care Iisus s-a înălţat la cer se află o capelă,loc de închinare atât pentru creştinii de pretutindeni,cât şi pentru musulmani. Biserica poartă numele Imbomon şi,împreună cu biserica Eleona sau Pater Noster,ridicată în grota în care Iisus îi învăţa pe ucenici,sunt locuri fundamentale ale pelerinajului în Ierusalim. Câteva secole mai târziu,s-a stabilit ca Înălţarea să se celebreze de către bisericile ortodoxe şi catolice la 40 de zile după Paşte.

În Biserica Ortodoxă Română,la sărbătoarea Înălţării Domnului se pomenesc eroii neamului,de aceea este considerată Sărbătoare Naţională Bisericească. În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi din străi-nătate sunt pomeniţi soldaţii căzuţi de-a lungul timpului pe câmpul de luptă în războaiele purtate pentru apărarea ţării.

Rugăciune de Înălţare

Părintele Visarion Iugulescu obişnuia să spună această rugăciune în predica sa de Înălţare:

Mai multe