Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

14 octombrie 2014   Spiritualitate

An de an pelerini din toate colţurile ţării, şi chiar din străinătate, se strâng pe 14 octombrie în vechea capitală a Moldovei, Iaşi, pentru a o sărbători pe una dintre cele mai iubite sfinte ale creştinătăţii, Cuvioasa Parascheva.

I-a ajutat mereu pe cei sărmani

Sfânta Parascheva s-a născut în Epivata,un sat din Tracia,într-o familie bogată şi cu frica lui Dumnezeu. De mică,părinţii săi au dus-o la biserica Fecioarei Maria,unde preotul încuraja credincioşii să-şi ajute semenii aflaţi în nevoie. Cuvintele preotului au tulburat-o nespus pe Parascheva care,la ieşirea din biserică,a întâlnit un sărman. De îndată ea şi-a lepădat veşmintele frumoase şi scumpe şi le-a dăruit săracului,primind în schimb hainele sale ponosite.

Şi-a găsit liniştea în pustiu

Simţind de tănără chemarea Lui Dumnezeu,Parascheva a renunţat la viaţa îndestulată de acasă şi s-a retras pentru o vreme la mănăstire,unde,împreună cu fratele ei Evtimie,s-a călugărit. Însă nici traiul aspru de aici nu i-a adus liniştea sufletească de care avea nevoie,aşa că a ales viaţa ascetică din pustietate. Aşa a trăit cinci ani,neştiută de nimeni,petrecându-şi zilele în post şi în rugăciune. Într-o noapte,un înger i-a apărut în vis şi i-a spus că a venit vremea să se întoarcă pe meleagurile natale,deoarece peste puţină vreme Dumnezeu o v-a chema la El. Ajunsă în Epivata,ea a închis ochii pentru totdeauna,la doar 27 de ani.

Zilele petrecute în pustietate,îndurând neajunsuri,şi-au lăsat amprenta asupra chipului frumos de odinioară şi nimeni nu a mai recunoscut-o. Au îngropat-o ca pe o străină,însă,la puţin timp,în apropierea satului a avut loc un naufragiu,iar unul dintre cei înecaţi,un păgân,a fost îngropat în apropierea mormântului Sfintei Parascheva.

Într-o noapte un credincios din localitate a visat o tănără înveşmântată asemeni unei împărătese. Era chiar Sfânta Parascheva. Ea l-a rugat să-i scoată din mormânt trupul şi să-l pună la loc de cinste. Făcând întocmai,el a găsit trupul intact şi plin de mireasmă. Moaştele au fost aşezate în ziua de 14 octombrie 1238 în biserica Sfinţii Apostoli din Kallicrateia,iar cei bolnavi care au început să se roage lor erau vindecaţi în mod miraculous.

Citeşte şi:

Ce nu ştiai despre Sfânta Parascheva

Sfânta Filofteia,ocrotitoarea mamelor şi a copiilor

Domnitorul Vasile Lupu a adus moaştele la Iaşi

După ce Bulgaria a fost anexată Imperiului Otoman,moaştele au fost trimise pentru o scurtă perioadă în Serbia,pentru ca mai apoi să ia calea Constantinopolului,unde au fost aşezate în palatul sultanului. De aici au fost răscumpărate de Patriarhia Ecumenică,iar domnitorul Vasile Lupu a făcut demersurile necesare pentru ca moaştele să ajungă la Iaşi.

Astfel,în ziua de 14 octombrie 1641,ele sunt aşezate în Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“,pentru ca în 1887 să fie din nou mutate în Catedrala metropolitană din Iaşi,unde se găsesc şi astăzi. Straiele Sfintei Parascheva sunt schimbate de cinci ori pe an,iar la ritual iau parte doar preoţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Mai mult,primul strat de haine al Cuvioasei nu se schimbă niciodată,fiind sigilat cu un blestem ce datează de pe vremea domnitorului Vasile Lupu.

Mai multe