Datini de sfârşit de an
În tradiţia populară, Sărbătorile de Iarnă încep pe 20 decembrie, cu Ignatul, şi se termină de Sfântul Ion, pe 7 ianuarie. Deci să tot petreci! Dar nu este vorba doar de atât, pentru că fiecare obicei şi fiecare sărbătoare poartă un înţeles aparte.
Pe aceeaşi temă:
De Ignatul porcilor
Toată lumea ştie că Ignatul este o zi neagră pentru porci,dar poate mai puţini cunosc semnificaţia sărbătorii. În Antichitate,acesta era un sacrificiu ritualic,care se făcea primăvara şi simboliza moartea şi renaşterea,porcul fiind simbolul fertilităţii.
Românii mai păstrează acest ritual,care s-a mutat în preajma Crăciunului,şi l-au numit Ignat. Se numeşte aşa de la sfântul sărbătorit în acea zi,al cărui nume înseamnă în latină „foc”,pârlirea porcului amintind de vechiul ritual de incinerare. În ziua de Ignat,oamenii nu aveau voie să mai facă nicio altă muncă.
Mai ales femeile trebuiau să se ferească pentru că,altfel,le lua Inătoarea,o femeie lacomă şi rea,care „mânca lumea”.
Ca să o alunge,ele ieşeau la miezul nopţii în bătătură,să imite cântecul cocoşului. După aceea,stingeau focul,pentru ca Inătoarea să nu intre în casă. Se credea că ea mai putea fi alungată purtând inele,cercei,monede sau orice alt obiect metalic. Anul Nou alungă răul
La solstiţiul de iarnă (22 decembrie),ziua începe din nou să crească,iar speranţa renaşte. Timpul de până la Crăciun este unul al tristeţii,în care oamenii postesc.
Apoi,conform tradiţiilor populare,urmează o perioadă în care,prin petreceri zgomotoase şi diferite obiceiuri,cum ar fi Capra,este instaurat haosul,amintind de vechile Sărbători ale romanilor,Saturnaliile.
Noaptea Anului Nou(care,în trecut,era sărbătorit chiar de Crăciun),la ora 12,era momentul de maximă încordare,când întunericul pare să fi învins total ziua. De aceea,se sting şi acum luminile la miezul nopţii,iar oamenii stau şi aşteaptă în tăcere Anul Nou,care este întâmpinat apoi cu zgomote şi cu artificii.
Pocnitorile,chiotele,plesnitul din bici,toate au darul de a alunga răul şi de a primi noul an cu veselie.
În unele zone,încă de la Sfântul Andrei (30 noiembrie),în altele,abia din noaptea de
23 spre 24 decembrie,uliţele satelor răsună de glasul colindătorilor.
Aceştia trebuie să fie copii,pentru că,fiind curaţi la suflet,glasurile lor sunt ascultate de Dumnezeu şi doar ei pot face urări de bine,sănătate şi de fericire gazdelor,de la care primesc colindeţe-nuci,covrigi,mere,colaci,şi,mai recent,bani.
Totodată,cei care nu primesc colindătorii se vor alege cu mici cântecele ironice,farse din partea colindătorilor şi nu vor avea noroc anul următor.
Îngroparea Crăciunului
Pe Valea Someşului,se mai păstrează tradiţia Îngropării Crăciunului. Pe 28 decembrie sau în Ajunul Anului Nou,cete de feciori se adună şi îl aleg pe cel care va interpreta rolul Crăciunului mort.
Acesta este aşezat pe o targă de lemn şi acoperit,pentru a nu fi recunoscut,după care este condus cu un adevărat cortegiu funerar la râu. I se cântă prohodul şi lumea îl jeleşte. Ajunşi la râu,preotul îi dezleagă păcatele şi mortul este aruncat de pe scară pe apa îngheţată.
În acel moment,Crăciunul „învie”,spre deliciul spectatorilor. Noul Crăciun este însoţit de alaiul acum vesel până la o gospodărie,unde urmează o petrecere de pomină.