Drumul spre sfinţenie al Papei Ioan Paul al II-lea
A fost una dintre personalităţile care au influenţat istoria secolului al xx-lea. Alegerea sa în scaunul papal a zdruncinat liniştea capitalelor comuniste şi a facilitat căderea „Cortinei de fier”
Pentru creştini şi nu numai,Papa Ioan Paul al II-lea a fost un exemplu de credinţă şi de iertare.
El a dezvoltat dialogul pentru unirea credincioşilor de pretutindeni şi a luptat din plin pentru consolidarea ecumenismului.
În plus,mulţi îl văd ca pe trimisul lui Dumnezeu,pentru că a supravieţuit celor trei tentative de asasinat şi a avut harul de a face minuni.Un suflet dedicat misiunii apostolice
Desemnarea lui Karol Wojtyla ca papă în 1978 a uimit lumea catolică. Nimeni nu-l considera pe episcopul polonez în vârstă de numai 58 de ani printre favoriţi.
Ce-i drept,fusese impresionant în lupta contra regimului comunist din ţara lui,dar nu făcea parte din elita Vaticanului.
Părea prea tânăr pentru această misiune şi nu era de origine italiană. Şi,totuşi,a învins şi a devenit în scurt timp o figură carismatică:nelipsit de la căpătâiul bolnavilor,un trimis apostolic neobosit care nu se sfia să cânte alături de tineri sau să stea la negocieri cu membrii celorlalte confesiuni.
Demnitari,înalte feţe bisericeşti,oameni simpli,toţi veneau la el să găsească sfat şi consolare în problemele de zi cu zi.
Îi întâmpina cu iubire şi-i îndemna să se roage Fecioarei Maria. În timpul mandatului său,a vizitat nu mai puţin de 120 de ţări şi a militat pentru pace şi reconciliere.
Evenimentul beatificării
Ioan Paul al II-lea a fost beatificat de către urmaşul său,Papa Benedict al XVI-lea. Evenimentul a avut loc pe data de 1 mai şi a reunit credincioşi din lumea întreagă.
Circa 86 de delegaţii oficiale,printre care 22 de şefi de stat şi de guverne,au participat la ceremonie,iar slujba a fost oficiată de 800 de preoţi.
Beatificarea reprezintă penultimul pas spre intrarea în rândul sfinţilor.
La aproape cinci ani de la moartea Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea,oficialii de la Vatican au recunoscut o minune care i-a fost atribuită:o călugăriţă din Franţa s-a vindecat în mod miraculos de Parkinson,boala de care suferea şi fostul suveran pontif.
Măicuţa Marie Simon-Pierre s-a rugat pentru fostul papă împreună cu celelalte călugăriţe ale congregaţiei. Boala i-a dispărut inexplicabil la două luni de la moartea lui.
Comisia medicală condusă de medicul personal al Papei Benedict al XVI-lea,Patrizio Polisca,a considerat miracolul ca fiind valid.
Acest lucru este esenţial pentru continuarea procedurii de beatificare,însă pentru proclamarea sfinţeniei va fi nevoie ca un al doilea miracol să-i fie recunoscut.
Evenimentul va fi celebrat pe 22 octombrie,ziua în care Karol Wojtyla a fost numit papă în anul 1978.
Ioan Paul al II-lea a fost împuşcat de turcul Mehmet Ali Agca,un preot spaniol a vrut să-l înjunghie şi un grup musulman a încercat să-i curme viaţa.
Călugăriţa vindecată miraculos de Parkinson
Info
Papa Ioan Paul al II-lea a murit la 84 de ani,după 27 de ani de pontificat.
Un băiat polonez dă mărturie că s-a vindecat de o boală cruntă după ce a venit să se roage la mormântul fostului suveran pontif de la catedrala Sfântul Petru,din Vatican.
Suferind de cancer la rinichi,el a fost adus într-un scaun cu rotile la mormântul lui Ioan Paul al II-lea.
Băiatul s-a rugat la mormânt şi apoi le-a spus părinţilor că vrea să meargă pe propriile picioare.
De asemenea,un tânăr de 26 de ani,Jory Aebly,din Cleveland,împuşcat în cap în cursul unei încăierări,spune că s-a vindecat cu ajutorul papei.
El era la un pas de moarte şi şi-a revenit după ce a primit un rozariu binecuvântat de Ioan Paul al II-lea,de la duhovnicul venit să-i ofere ultima împărtăşanie.