Exorcist cu diplomă: ce poţi învăţa la singura şcoală de exorcism din lume, aflată la Vatican

19 iulie 2021   Spiritualitate

Biserica Catolică practică exorcismul de multă vreme, bazându-se pe credinţa că însuşi Isus a exorcizat persoane posedate de diavol. Iar pentru aceasta, la Vatican există o şcoală de exorcism, unde slujitorii bisericii învaţă cum să deosebească un caz real de o boală mintală şi cum să salveze un suflet de diavol.

Cuvântul exorcism provine din latinescul „Exorcizo te“ care se traduce prin „Îţi poruncesc“, o frază obişnuită folosită în timpul unei exorcizări, pentru a alunga demonii.

În religia catolică, există două tipuri de exorcizare. În esenţă, printr-un astfel de ritual se cere protecţie împotriva Satanei, iar o rugăciune de exorcizare face parte chiar din ritualul botezului, inclusiv la credincioşii ortodocşi (Când preotul întreabă: „Te lepezi de Satana?“, iar naşii, în numele copilului, spun: „Mă lepăd de Satana!“. În catolicism, o exorcizare majoră (când se crede că o persoană este cu adevărat posedată), poate fi efectuată de un preot doar cu permisiunea unui episcop.

Pentru mulţi, exorcizările par să fie doar de domenul filmelor de groază, dar fiecare parohie catolică are un exorcist desemnat. Iar cifrele sunt destul de impresionante. Potrivit BBC, peste jumătate de milion de oameni pe an solicită o exorcizare în Italia.

Cum recunoşti o persoană posedată?

În 1999, Vaticanul a publicat „De Exorcismis et supplicationibus quibusdam”, un manual de exorcizare de 90 de pagini. Până atunci, exorciştii foloseau aceleaşi linii directoare din 1614.

Manualul nu schimbă modul în care se execută o exorcizare, dar stabileşte câteva reguli de bază. Potrivit The Guardian, cartea prezintă semnele posesiei demonice acestea fiind: forţă foarte mare a persoanei posedate, vorbirea în limbi pe care persoana nu le cunoaşte de fapt şi cunoaşterea unor secrete şi informaţii despre lucruri sau alte persoane.

Dar există şi ceva nou în ghid: un avertisment că acestea ar putea fi, de asemenea, semne de boli mintale, iar preoţii ar trebui să fie foarte atenţi atunci când stabilesc dacă este vorba de o persoană posedată sau doar una bolnavă.

Dacă este necesar, ar trebui chiar „să se consulte cu experţi în ştiinţe medicale şi psihiatrice”, menţionează ghidul Vaticanului. Ce se întâmplă exact într-un exorcism? Practic, o mulţime de rugăciuni, aghiazmă şi citirea unor pasaje din Biblie.

Există o singură şcoală pentru exorcişti şi se află în Vatican. Potrivit BBC, 250 de preoţi din peste 50 de ţări au participat la cursul anual de exorcizare al Vaticanului în 2018.

La acest curs se studiază nu numai tehnica efecturării ritualului, ci şi noţiuni de psihologie, sociologie, medicină, pentru ca preoţii să poată face diferenţa între un caz real şi unul fals. Deşi iniţial menit doar pentru preoţii romano-catolici, „Cursul despre exorcism şi rugăciune de eliberare” a fost deschis membrilor clerului din bisericile anglicane, luterane, ortodoxe greceşti şi penticostale încă din 2019.

FOTO Shutterstock

Mai multe