Hadâmbu, mănăstirea cu rădăcini greceşti, care a renăscut din cenuşă, după ce a fost jefuită de două ori

La doar 30 de kilometri de Iaşi se ascunde un loc cu o istorie atât de zbuciumată, încât oricine îi trece pragul nu poate să nu-i admire perseverenţa cu care s-a încăpăţânat să reziste în timp. La mănăstirea Hadâmbu, focul de credinţă a ars peste secole, chiar şi atunci când zidurile au fost reci şi lipsite de căldură.

Semeaţă şi impunătoare ca o catedrală, biserica mănăstirii pare că-i cheamă zi de zi pe credincioşi să ia din lumina pe care o emană. Nu ai cum să treci pe lângă biserica de un alb imaculat, să nu-ţi faci cruce şi să nu intri măcar pentru câteva minute pentru a te reculege şi a pleca mai departe împăcat cu tine însuţi. Mănăstirea îi primeşte pe toţi cei care vin cu inima deschisă pentru a-i vindeca, aşa cum şi ea a reuşit să învingă testul timpului.

Rădăcini greceşti

Istoria mănăstirii începe în 1659, când, boierul grec Iani Hadâmbu a primit de la voievodul Gheorghe Ghica un loc în zona Dealu Mare, aflat azi pe teritoriul comunei Mironeasa. Boierul, un apropiat al voievodului, a primit astfel misiunea să reconstruiască un schit mai vechi, ce purta hramul „Sfântul Ierarh Nicolae‟. Biserica veche a fost întărită şi extinsă, semănând mai degrabă cu o mică fortăreaţă, gata să se poată apăra de raidurile turceşti şi tătărăşti, care vizau în acea perioadă lăcaşurile de cult. Astfel, pe lângă biserică, au fost ridicate stăreţia, zidul, întărit cu trei turnuleţe, precum şi intrarea sub forma unui turn-clopotniţă. Mănăstirea nou înfiinţată a luat numele ctitorului ei, Hadâmbu, fiind închinată Patriarhiei Ierusalimului.

Mărire şi decădere

Încă de la începuturile ei, mănăstirea nu a fost iertată de răutatea oamenilor, fiind jefuită de două ori, prima dată în anul 1661 şi apoi în anul 1671. De-a lungul timpului, a fost pusă sub ascultare Mănăstirilor Sfântul Sava şi Galata, ambele din Iaşi. Cei care s-au îngrijit de mănăstire au fost călugării greci, aceştia transformând-o într-un mic colţ de Rai. În anul 1780, mănăstirea a fost restaurată, având o existenţă înfloritoare până în 1863, când a fost promulgată Legea secularizării averilor mănăstireşti închinate. Prin urmare, călugării greci au fost nevoiţi să părăsească ţara, mănăstirea fiind abandonată pentru următorii 70 de ani. Primii călugări români au redeschis şi refăcut mănăstirea în 1937, însă în 1959, mănăstirea a fost din nou desfiinţată.

Un nou popas pentru credincioşi

Abia în 1990, actualul patriarh, Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a redeschis mănăstirea şi i-a încredinţat-o stareţului Nicodim Gheorghiţă. De atunci, mănăstirea a prosperat, fiind ridicată o biserică nouă cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului‟. Pe cele cinci hectare pe care se întinde mănăstirea se regăsesc în prezent şi un agheasmar, un magazin bisericesc, un muzeu şi o fermă zootehnică. Vremurile negre nu s-au oprit aici, deoarece în 2003, un incendiu a mistuit 28 de chilii. Biserica veche a fost reconsolidată cu un nou acoperiş în stil moldovenesc, precum şi o nouă catapeteasmă.

Un loc binecuvântat

În ultimii ani, mănăstirea a atras pelerini din toate colţurile ţării, care vin să se roage icoanei ce o înfăţişează pe Maica Domnului cu pruncul. A fost pictată în anul 1938 de pictorul romaşcan Octavian Zmău şi donată mănăstirii. După închiderea lăcaşului de cult, icoana a fost dată uitării, până când a fost descoperită în fosta catapeteasmă, odată cu realuarea vieţii monahale. În duminica Bobotezei din 1992, din ochiul drept al Maicii Domnului au început să curgă lacrimi de mir. Minunea s-a repetat de atunci constant, lacrimile ivindu-se atât de la Maica Domnului, cât şi de la Mântuitorul Iisus. Iar aceasta nu este singura icoană unde Mâna Domnului îşi face simţită prezenţa. La Mănăstirea Hadâmbu, pelerinii îşi pot îndrepta rugile şi către Icoana Sfântului Ioan Botezătorul, de unde a izvorât de asemenea mir.

Ştiai că...

... Icoana Maicii Domnului a rămas neatinsă în timpul incendiului din 2003?

... Mănăstirea mai este cunoscută cu numele de Schitul din Dealu Mare?