Împrospătează spiritualitatea sărbătorilor!

22 decembrie 2011   Spiritualitate

În ciuda consumerismului care ne invadează din toate părţile, nu trebuie să uităm că sărbătorile invernale sunt în primul rând sărbători creştine.

Deşi asaltaţi din toate părţile de reclame şi promoţii care ne inspiră doar la a cumpăra mai mult,dacă ne amintim şi de parte spirituală a sărbătorilor,avem o şansă la un Crăciun adevărat. E de ajuns să ne uităm în jur pentru a găsi o mulţim e de lucruri pe care le putem face. Aşadar,să începem prin a face un bine pentru cei din jur.Hainele.Dacă tot ai cedat tentaţiilor reducerilor invernale şi ţi-ai îmbogăţit garderoba,acum e momentul să faci loc hainelor noi. Toate avem în şifonier câteva obiecte de înbrăcăminte care ne sunt dragi şi sperăm că într-o zi vor reveni la modă sau că ne vom putea cândva să ne strecurăm în ele. Scoate-le pe toate de la naftalină şi ia-le la mână şi fii sinceră cu tine. Pe cele pe care chiar nu le vei mai putea purta dă-le altora care vor avea cu siguranţă mai multă nevoie de ele,asigurându-te astfel că cineva le va purta.Îngrijire.Fă o donaţie pentru Crucea Roşie sau pentru altă organizaţie pe care o cunoşti şi,eventual,oferă-ţi serviciile pentru a fi voluntar măcar timp de o zi sau câteva ore în această perioadă. Sentimentul pe care îl ai când ajuţi pe cineva e nepreţuit ţi cine ştie,poate îţi place şi o vei mai face şi altă dată.Jucăriile.Dacă  mai ai pe undeva prin pod jucării vechi,sau copii tăi au jucării pe care nu le mai folosesc,implică-i şi pe ei. Adunaţi jucăriile vechi şi mergeţi împreună la un centru pentru copii să le donaţi. Va fi o lecţie de viaţă importantă pentru cel mic.Împreună.Încearcă să implici şi alţi oameni în acţiunile tale. Organizează în cartierul în care stai o colectă,sau printre colegii de birou.Prieteni vechi.Treci cu grijă prin agenda de telefon sau chiar printre prietenii din online şi sună un prieten cu care nu ai mai vorbit demult. Va fi o surpriză plăcută pentru el şi veţi depăna amintiri plăcute împreună.Cadou pentru anul viitor.Majoritatea avem acea puşculiţă la îndemână în care aruncăm mărunţişul şi asupra căreia ne năpustim cum se golesc puţin buzunarele. Anul ăsta încearcă altceva. Fă rost de o puşculiţă reală în care să arunci tot mărunţişul care îţi trece prin mâini de sărbători şi nu te atinge de ea până anul viitor (Crăciunul viitor,mai exact). De-a lungul anului sigur vei mai arunca câte ceva în ea.

Mai multe