Îngerul păzitor, călăuza ta din umbră

24 martie 2011   Spiritualitate

Se zice că, atunci când a creat Lumea, Dumnezeu a creat şi îngerii păzitori. De atunci, fiecare dintre noi este călăuzit de un înger, care ne ajută în momente de cumpănă sau de deznădejde.

Îngerul păzitor nu-l părăseşte niciodată pe cel care i-a fost încredinţat,chiar dacă omul a făcut o faptă rea:„Ţi s-a dat har de la Atotputernicul Dumnezeu,Sfinte Îngere,acoperişul meu,să mă păzeşti în toate căile mele”.Menirea lui este aceea de a face legătura între om şi Dumnezeu,arătându-i muritorului calea cea bună.

O adevărată voce lăuntrică,un sfetnic de taină care,atunci când eşti pe punctul de a face ceva greşit,îţi şopteşte „Mai gândeşte-te”! Tradiţia ortodoxă spune că îngerul păzitor nu numai că întăreşte credinţa în Dumnezeu,dar îl şi apără de duhurile rele.Învaţă să crezi în puterea îngerilor

„Eu sunt mic,tu fă-mă mare. Eu sunt slab,tu fă-mă tare. Totdeauna mă-nsoţeşte şi de rele mă păzeşte.”Sunt cuvinte pe care,cu siguranţă,ţi le aminteşti din vremea copilăriei şi pe care le rosteşti şi acum,cu încredere şi speranţă.

Doar fac parte din rugăciunea „Înger,îngeraşul meu”,cea mai simplă şi mai puternică cerere de ajutor către îngerul protector. Şi prima rugăciune pe care o învaţă un copil. Ea te ajută să crezi în puterea benefică a îngerului păzitor,să crezi cu tărie că te va ghida şi că te va proteja întotdeauna.

Se spune că îngerul protector stă întotdeauna pe umărul tău drept. Ştii că nu-l poţi vedea,dar ai vrea să comunici cu el,să simţi că este acolo. Rugăciunile „Înger,îngeraşul meu” şi „Acatistul îngerului păzitor” te ajută să-i simţi prezenţa,să comunici cu el.

Preoţii ortodocşi le recomandă credincioşilor să citească,în fiecare seară de luni,„Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril” sau „Canonul către Îngerul păzitor”,mai ales atunci când trăiesc momente de grea cumpănă,când au nevoie de un sfetnic bun şi de ajutor divin.

Sfinţii Mihail şi Gavril sunt cunoscătorii marilor taine ale lui Dumnezeu. Arhanghelul Mihail este conducător peste soborul îngerilor buni,căci s-a luptat cu îngerii căzuţi,conduşi de Lucifer,cei care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.

Sfântul Mihail te ocroteşte de tot ceea ce este rău şi te ajută să vezi calea cea bună,atunci când eşti în dificultate. Sfântul Gavril este considerat îngerul veştilor bune,el fiind trimisul lui Dumnezeu la Fecioara Maria pentru a-i vesti taina naşterii lui Iisus. De aceea,rugăciunea către Arhanghelul Gavril ne ajută să ne regăsim pacea interioară.

Rugăciunea către păzitorul vieţii

Îngerul lui Hristos,păzitorul meu cel sfânt şi acoperitorul sufletului şi al trupului meu,iartă-mi toate câte am greşit în ziua de astăzi şi de toată viclenia vrăjmaşului meu celui potrivnic mă izbăveşte,ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumnezeul meu;şi te roagă pentru mine,păcătosul şi nevrednicul rob,ca să mă arăţi vrednic bunătăţii şi milei Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului meu Iisus Hristos şi tuturor sfinţilor. Amin!

Mai multe