La ce ne folosesc postul şi rugăciunea

13 noiembrie 2012   Spiritualitate

Postul Naşterii Domnului este un bun prilej de reculegere şi de curăţire a trupului şi sufletului. Anul acesta, Postul Crăciunului începe la 14 noiembrie pentru creştinii ortodocşi, la 15 noiembrie pentru cei greco-catolici, iar la 2 decembrie pentru creştinii romano-catolici şi se va încheia pe 25 decembrie, când întreaga creştinătate celebrează Naşterea Domnului.

Această perioadă aminteşte credincioşilor ortodocşi şi greco-catolici de ajunarea de 40 de zile a prorocului Moise şi de postul patriarhilor menţionaţi în Vechiul Testament,care aşteptau venirea lui Mesia cu post şi rugăciune. Tot aşa se cuvine să aştepte şi creştinii întâmpinarea Naşterii Mântuitorului.

De ce să ţii post

Postul este unul dintre mijloacele de sfinţire,de binecuvântare a vieţii credincioşilor şi de desăvârşire morală personală. Sfinţii Părinţi spun că este în primul rând o dovadă a dragostei pentru Dumnezeu.

Părintele Ilie Cleopa aminteşte în scrierile sale de îndemnul Mântuitorul Însuşi de a ţine post şi de a ne ruga,acestea fiind singurele moduri prin care poate fi izgonit diavolul (Matei 17,21;Marcu 9,29).

Mai mult,în Sfânta Scriptură stă scris că postul este de folos în vreme de nenorociri şi primejdii (II Regi 1,12),pentru a fi izbăviţi de pericole viitoare (I Ezdra 8,21-23;Ioil 2,12;Iona 3,4-5),în vremea suferinţelor pricinuite de alţii (Ps. 34,12-13),pentru întoarcerea la Dumnezeu (Isaia 58,6;Ioil 2,12) şi la ceas de întristare (Daniel 10,2-3,II Regi 1,12,Jud. 20,26).

Când se fac dezlegări

La începutul Postului Naşterii Domnului,laşi sec în seara de 14 noiembrie,când este prăznuit Sfântul Apostol Filip. Dacă această zi este miercuri sau vineri,cum se întâmplă anul acesta,începi postul din seara zilei de 13 noiembrie.

Lunea,miercurea şi vinerea este bine să nu mănânci preparate cu ulei şi să nu bei vin,cu excepţia celor în care este pomenit un sfânt notat în calendarul bisericesc cu cruce neagră.

Dacă sfântul sărbătorit în aceste zile este trecut în calendar alături de o cruce roşie,ai dezlegare la peşte,aşa cum ai şi în sâmbetele şi duminicile din post,precum şi în zilele de 30 noiembrie,4,5,6,9,16 decembrie şi în ziua în care este sărbătorit hramul bisericii din parohia ta.

Marţi şi joi se dezleagă la untdelemn şi vin,iar sâmbăta şi duminica la peşte,untdelemn şi vin.

În Ajunul Crăciunului,mănânci doar seara grâu fiert şi îndulcit cu miere,covrigi,turte cu seminţe,fructe,aşa cum a ajunat Daniil prorocul.

Posteşte cu toate simţurile!

Dincolo de postul „alimentar”,este esenţial să te îngrijeşti şi de sufletul tău,prin rugăciune,prin grija faţă de aproapele,prin împăcare cu toţi cunoscuţii. Iată ce spune Părintele Cleopa:„Să postească omul cu toate cele cinci simţuri,dar să păzească şi inima lui de răutate (…). Acesta este postul duhovnicesc. Pe lângă acesta,dacă vrei ca postul să te ridice la cer,trebuie să-l însoţeşti cu rugăciune şi cu milostenie. Când posteşti,ceea ce nu mănânci în ziua aceea,dacă poţi,dă la săraci.“ („Ne vorbeşte Părintele Cleopa“ – Editura Mănăstirea Sihăstria)

Postul Crăciunului în alte religii

În timp ce greco-catolicii şi ortodocşii ţin Postul Crăciunului timp de 40 de zile,romano-catolicii şi protestanţii dedică acestei perioade speciale a anului liturgic,numită Advent,28 de zile. Pentru aceştia din urmă,acest timp special de rugăciune nu reprezintă doar o perioadă de post,ci şi un interval de aşteptare a venirii Mântuitorului.

În Advent,romano-catolicii şi protestanţii ornează o coroniţă din brad cu patru lumânări,trei colorate la fel şi una diferită,iar pe măsură ce se apropie Crăciunul se aprinde câte una în fiecare săptămână în semn de omagiu adus Fiului lui Dumnezeu. De asemenea,renunţă la petreceri,încearcă să-şi dedice timpul rugăciunii,iar vinerea renunţă la preparatele din carne,mâncând o dată pe zi până la săturare sau de trei ori câte puţin.

Poveţele despre post ale Părintelui Cleopa

-„Care poruncă credeţi că este mai veche decât postul ? Niciuna. Pentru ce a fost scos neamul omenesc din rai? Oare nu pentru că n-a postit? Căci a zis Dumnezeu către strămoşii noştri Adam şi Eva:«Adame,din toţi pomii raiului ai să mănânci,iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci!» (…) Aşadar,postul este cea dintâi poruncă a lui Dumnezeu.”

-„Nu există doctorie mai mare pentru trup decât postul.”

-„Prin cuvântul «post» înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile (…) şi de la toate băuturile,de la toate lucrurile lumeşti,de la toate dorinţele rele,pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu (…). Postul este o faptă de virtute,o lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei,o formă de pocăinţă,deci un mijloc de mântuire.“

-„Rostul postului este folosul trupului şi al sufletului,pentru că întăreşte trupul şi curăţeşte sufletul,păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului.“

-„Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri,ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti,spre uşurare şi curăţire de păcate.“

Mai multe