Mănăstirea Cetăţuia, locul unde se întâmplă minuni! Ce se petrece ZILNIC în biserica din mijlocul munţilor

Un lăcaş sfânt unde, într-adevăr, parcă te simţi mai aproape de Dumnezeu este Mănăstirea Cetăţuia Negru-vodă din judeţul Argeş, situată în comuna Cetăţeni, pe valea Dâmboviţei. Mănăstirea este situată în vârful unei creste stâncoase, la o altitudine de 880 de metri.

Despre Cetăţuia se spune că locul este sfânt. Din altar izvorăşte apa tămăduitoare despre care se spune că a vindecat mulţi oameni. Este singura mănăstire din ţară care are două altare, unul ortodox şi unul catolic, ambele săpate în piatră. Pe cărarea care duce spre mănăstire sunt amplasate cruci, care semnifică 14 opriri legate de întâmplări trăite de Iisus. Potrivit tradiţiei locale, pe culmea abruptă de piatră, care se înalţă între râul Dâmboviţa şi pârâul Cetăţuia, a existat o cetate de rezistenţă zidită pe vremea ocupaţiei romane. Cetatea ar fi fost loc de refugiu şi pentru domnitorul Negru Vodă al Ţării Româneşti, care îşi avea aici şi o peşteră de taină numită până astăzi „Peştera lui Negru Vodă”. De la această cetate şi-ar fi luat numele atât muntele, cât şi satele din apropiere.

În mănăstire se află două biserici: biserica veche, aflată într-o peşteră naturală, şi biserica nouă, zidită din lemn, în stil maramureşan. Biserica rupestră este lungă de 12 metri, lată de 4 metri şi înaltă de peste 3 metri. Aceasta este împărţită clasic, în Sfânt Altar, naos şi pronaos.

La intrarea în peşteră, a fost construit un pridvor, din lemn. In naos se intră printr-o uşă săpată în peretele despărţitor. Naosul este înzestrat cu toate cele necesare serviciului divin, iar clopotniţa este din lemn, fiind construită deasupra bisericii din piatră.

În biserica din stâncă, de la Izvorul Tamaduirii, pana la Adormirea Maicii Domnului, picură apa din pereţii stâncii. Din bătrâni se ştie că această apă este făcătoare de minuni. Foarte multe femei au rămas însărcinate şi multi oameni s-au vindecat de diferite boli.

Apa tămăduitoare se adună pe pereţii altarului. În timp s-a format un bazin scrijelit în piatră, unde toată apa se adună. Ea e luată de preoţi şi pusă in bidon, ca sa fie luată apoi acasă de credincioşi. În afara celor doua sărbători, în altar nu se mai află pe stanca niciun strop de apă. Piatra este complet uscată.