Mihail şi Gavriil, Sărbătoarea îngerilor

8 noiembrie 2011   Spiritualitate

În ziua de 8 noiembrie, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc nu doar pe Arhanghelii Mihail şi Gavriil, ci toată oştirea nevăzută a îngerilor.

Ne fascinează chiar din copilărie,din primele poveşti ale bunicii,apariţia îngerilor păzitori. Poate înainte de a înţelege cu adevărat ce reprezintă puterea divină,îngerii sunt cei pe care îi simţim mai aproape,făpturi nevăzute despre care aflăm că ne călăuzesc paşii şi ne îndeamnă la fapte bune.

Doar doi dintre ei însă poartă numele de „Arhangheli”:Sfinţii Mihail şi Gavriil,pe care-i sărbătorim în fiecare an,pe 8 noiembrie. Poate nu ştii de ce sunt pictaţi pe uşile altarului şi de ce sunt atât de veneraţi. Dacă lucrurile stau aşa,hai să parcurgem împreună paginile acestea care le sunt dedicate.Arhanghelul Mihail,mijlocitorul

Arhanghelul Mihail este cel dintâi înger păzitor care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Acest lucru l-a aşezat în fruntea oştilor îngereşti. Tot el conduce sufletele morţilor spre poarta paradisului şi este principalul protector al oştilor creştine.

De aceea,Sfântul Mihail este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat,care poartă în mână o sabie cu vârful îndreptat spre pământ. El este cel care duce rugăciunile credincioşilor către Tatăl ceresc. Chipul lui este pictat pe uşa dinspre nord a altarului oricărei biserici ortodoxe.

În folclorul religios românesc,Arhanghelul Mihail este venerat pentru că se spune că poartă uneori cheile raiului,pentru că este un înfocat luptător împotriva diavolului şi pentru că veghează la capul bolnavilor,în ultimele clipe de viaţă,sau la picioarele lor,dacă le este hărăzit să trăiască. Despre el se mai spune că se alătură Sfântului Ilie,atunci când acesta iscă furtunile de vară.

Celălalt Arhanghel,Gavriil,al cărui nume se traduce „Apărătorul meu este Dumnezeu“,este considerat mesagerul veştilor bune. Potrivit tradiţiei,el a vestit sfinţilor Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria,Născătoarea de Dumnezeu.

O veste asemănătoare a primit-o de la Sfântul Gavriil şi preotul Zaharia,care a aflat printr-un

mesaj divin că va avea un fiu:pe Ioan Botezătorul. Vestea cea Bună,Naşterea Mântuitorului,spune Scriptura,a fost adusă Fecioarei Maria tot de Gavriil.

Tradiţia creştină spune că tot Arhanghelul Gavriil a fost îngerul înveşmântat în alb care a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Hristos şi este recunoscut ca martor al Învierii Domnului. Gavriil este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin,un crin. Chipul Sfântului Gavriil este pictat totdeauna pe uşa dinspre sud a altarului.

Tradiţii legate de 8 noiembrie

Ziua de praznic a Arhanghelilor Mihail şi Gavriil este înscrisă cu deosebită smerenie în calendarul sărbătorilor creştin-ortodoxe româneşti. În sâmbăta dinaintea sărbătorii sunt pomeniţi morţii şi le sunt aduse ofrande.

Astfel,ei vor avea mai multă lumină dincolo şi vor afla mai uşor drumul spre rai. De aceea,se spune că este bine să aprindem lumânări în ziua de 8 noiembrie atât pentru noi,cât şi pentru cei dragi trecuţi în nefiinţă.

Tot tradiţia spune că de Mihail şi Gavriil,finii îşi vizitează naşii,ducându-le în dar colaci. Între 8 noiembrie şi 25 decembrie,tradiţia populară spune că există 5 zile,numite „vara iernii",care sunt cu temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă.

Ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil este una dintre ele.

Mai multe