Noaptea strigoilor
Noaptea dinaintea sărbătorii Sfântului Andrei este considerată una dintre cele mai periculoase din an, pentru că acum strigoii ies la răspântii, se bat între ei şi pot ataca oamenii.
De aceea,în această seară se organizau la sate şezători unde tinerii se strângeau,petreceau şi „păzeau usturoiul”. Fetele aduceau fiecare câte trei căpăţâni de usturoi,care erau puse într-o covată şi păzite până dimineaţa.
Cum te fereşti de rele?
Înainte de a intra în casă,tinerii mai ungeau cercevelele şi pragul uşii cu usturoi,pentru a fi feriţi de rău,şi nimeni nu ieşea din casă până a doua zi dimineaţa,când covata cu usturoi era jucată în picioare de un flăcău.
După aceea,toţi luau câte puţin,pentru a-l păstra în casă şi a-l folosi când cineva era bolnav.
Acum,fetele îşi puteau afla ursitul. Când se întorceau de la păzitul usturoiului,mâncau o turtă foarte sărată. Dacă visau că un băiat le aduce să bea apă însemna că acela le va cere în căsătorieîn anul următor.