O biserică în care dorinţele prind viaţă

9 septembrie 2011   Spiritualitate

Biserica Mănăstirii Hagigadar, cunoscută de mulţi drept „Biserica Dorinţelor”, atrage credincioşii îndeosebi la Sărbătoarea Sfintei Maria, datorită unei icoane făcătoare de minuni şi a unui vechi obicei care împlineşte dorinţe.

La doar trei kilometri de Suceava spre Fălticeni,în satul Bulai,se află un lăcaş sfânt cu totul special prin faptul că foarte mulţi credincioşi care au ajuns acolo şi-au văzut dorinţele împlinite.

De peste 500 de ani,la Mănăstirea Hagigadar pelerinii ajung urcând în genunchi şi rugându-se fierbinte. Prin acest gest de umilinţă,îşi exprimă credinţa şi speranţa.

Legenda mănăstirii

Se spune că în secolul al ­XVI-lea doi fraţi armeni au construit Mănăstirea Hagigadar pe culmea dealului,numit de localnici „Dealul lui Bulai”,după ce unul dintre ei a avut un vis.

Pe când îşi conducea vitele spre Budapesta,negustorul s-a oprit în vârful dealului,hotărât să înnopteze. Legenda arată că în vis i s-a arătat Fecioara Maria,care i-a spus că va avea parte de prosperitate în negoţ,dar după aceea să revină în acel loc şi să clădească o mănăstire.

Şi iată cum,după ce a câştigat de trei ori mai mult din negoţ,Donavachian s-a întors şi,împreună cu fratele său,a început lucrările,rugându-se şi ţinând post.

Urcuşul,o pildă de sacrificiu

Ctitorii armeni i-au dat numele de Hagigadar,care înseamnă „împlinirea dorinţelor”. Nu este zi în care măcar un credincios să nu urce până la mănăstire şi să nu se roage la icoana Fecioarei.

Biserica Mănăstirii Hagigadar,din judeţul Suceava

Urcuşul îl face în genunchi,cu capul plecat,în tăcere. Odată ajuns la poarta mănăstirii,nu se opreşte,ci înconjoară de trei ori biserica,oprindu-se la cele patru colţuri pentru a rosti în şoaptă o rugăciune şi motivul pentru care a venit. Apoi merge tot în genunchi spre icoana miraculoasă a Maicii Domnului.  Minunea de la Hagigadar

În anul 1993,Mănăstirea Hagigadar a fost cuprinsă de un incendiu devastator. N-au mai rămas atunci decât zidurile din piatră,funinginea a acoperit interiorul bisericii,dar icoana Fecioarei Maria a ars doar pe o mică porţiune.

O parte a dealului spre biserică este bătătorit de genunchii credincioşilor

Biserica este deschisă doar joi şi vineri,când un preot din Suceava face slujba de sfinţire a apei,de aceea mulţi creştini n-au văzut interiorul bisericii.

La incendiul din 1993,a ars doar o porţiune din icoana miraculoasă a Maicii Sfinte.

Mai multe