Obiceiuri de botez în Oltenia. 3 tradiţii la creştinarea copilului

11 ianuarie 2016   Spiritualitate

Ţara noastră este una bogată în obiceiuri când vine vorba de unul dintre cele mai frumoase evenimente din viaţa unei familii: creştinarea noului-născut. Pentru că aceste tradiţii diferă de la o zonă la alta a ţării, iată o listă cu obiceiuri de botez în Oltenia.

Prin Sfântul Botez copilul dobândeşte iertarea de păcatul strămoşesc. Acesta trebuie să aibă loc la 8 zile de la naştere până la 40 de zile.

1. Obiceiuri de botez în Oltenia. Importanţa moaşei

Pentru ca micuţul nou apărut să poată fi botezat,trebuie să aibă naşi aleşi de părinţi. Moaşa este cea care duce bebeluşul la biserică şi tot cea care trebuie să rostească următoarele cuvinte:„duc un păgân şi voi aduce un creştin“. La întoarcerea acasă tot moaşa trebuie să spună:„am dus un păgân şi am adus un creştin“. După ce înmânează copilul naşilor,aceştia trebuie să pună bani pentru a răsplăti moaşa.

2. Obiceiuri şi tradiţii de botez din Oltenia. Băiţa de mir

Pe lista cu obiceiuri de botez în Oltenia trebuie trecută şi băiţa de după botez. Scoaterea din mir are loc a doua zi după botez. Moaşa este cea care pregăteşte băiţa. Ea pune în apă:petale de trandafiri,orez pentru bogăţie,ulei de la biserică,busuioc pentru ca micuţul să fie frumos,mărar pentru ca cel mic să fie plăcut,mentă şi romaniţă pentru a creşte sănătos,bani,apă sfinţită,mac,lapte. După ce copilul este îmbăiat,moaşa are ca sarcină aruncarea apei la rădăcina unui măr sau a unui păr. Se spune că astfel micuţul va creşte frumos şi sănătos ca acel pom.

3. Obiceiuri de botez în Oltenia. „Datul de grindă“

Un alt obicei care se practică în Oltenia este „datul de grindă“. După ce bebeluşul a primit taina Sfântului Botez,trei la ani la rând,în dimineaţa de Anul Nou,mama merge cu micuţul la moaşă pentru a fi dat de grindă. Acum,moaşa pune bani într-un colac împletit şi prinde copilul de subsori. Este important ca acesta să fie pe capul copilului şi mama să ţină un pahar de vin deasupra colacului. Moaşa (care se află cu copilul cu faţa spre răsărit) ridică copilul de trei ori rostind:„să-mi trăiască nepotul,să aibă parte de aur şi argint,de tot rodul pământului,de minte şi de noroc“.

Mai multe