Obiceiuri de Înălţare. Ce nu trebuie să faci!

25 mai 2017   Spiritualitate

Prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI –a, după Paşti, ziua Înălţării Domnului mai poartă în popor numele de Ispas sau de Paştele Cailor.

Înălţarea Domnului

Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor,în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Cei din urmă le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos,ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii.Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile,binecuvântându-i pe ucenici,iar pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer (Luca 24,51),în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor,fenomen prin care se manifestă energiile divine,menite să reveleze prezenţa Divinităţii,dar să o şi ascundă.Înălţarea lui Hristos întru slava şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanităţii Lui. Prin toate actele Sale:întrupare,moarte,înviere-El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o,dar prin Înălţare a transfigurat-o pe deplin.

Datorită transfigurării supreme a trupului Său,Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălţarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creaţie,pentru că El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.

Hristos prin Înălţarea Sa,nu arată doar unde trebuie să ajungă omul,ci se face cale şi putere,ca omul să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei,dar şi locuieşte în inima celor ce-L iubesc. Aşa putem înţelege paradoxul:Hristos este înălţat şi în drum spre înalţare cu fiecare dintre noi.

Înălţarea Domnului-Ziua Eroilor

Prin hotărârile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001,sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În această zi,în toate bisericile din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă,libertate,dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Obiceiuri şi tradiţii de Înălţarea Domnului

-Se crede că cine moare de la Paşti şi pânp la Ispas ajunge în Rai;

-Se poartă frunzede nuc la brâu ca Hristos când s-a înălţat;

-În ziua de Înălţare nu se dă foc şi sare din casă;

-Se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar,spunându-se:„să ne dea Dumnezeu atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în furnicar”;

-Tot astăzi se bat vitele cu leuştean,ca să se îngraşe şi să fie ferite de boli;

-Femeile împart lapte dulce,fiert cu păsat (porumb).

-În ziua de Înălţarea Domnului,femeile care au morţi în familie,împart pâine,ceapă verde şi băutură pentru sufletele acestora. Se crede că astăzi e ziua în care sufletele se înalţă la cer şi trebuie ca ei să aibă merinde de drum;

-Nu se seamănă pământul după Ispas,deoarece nu va rodi nimic.

Sursă:www.crestinortodox.ro

Mai multe