Obiceiuri de Sărbători în Bucovina
Îmi amintesc că, în urmă cu nişte ani, un prieten din Suedia m-a rugat să-i arăt cum sărbătoresc românii de Crăciun şi de Revelion. I-am explicat atunci că misiunea e puţin cam complicată. Dar nu imposibilă. Ar fi fost nevoie de câteva Crăciunuri şi de câteva Revelioane pentru a înţelege cum „sărbătoresc românii.” Dar, i-am spus atunci, că fără nici o problemă pot să-i arăt cum „îngroapă anul” bucovinenii.
Am plecat spre un sătuc sucevean,într-o dimineaţă de 22 decembrie,pe zloată şi frig,să-i fac cunoştinţă suedezului cu bucovineanul neaoş. Au urmat zece zile de poveste şi sărbătoare,de schnaps (un fel de ţuică) şi afinată,de sarmale şi cozonaci,de buhaiuri şi sorcove,o experienţă pentru care Per îmi mulţumeşte şi în ziua de azi.
„Urâţii” şi „frumoşii”
Am ajuns exact la ritualul „urâţilor” şi al „frumoşilor”. Este specific zonei şi este un spectacol care atrage chiar şi în zilele de azi,scopul fiind unul foarte precis:implicarea sătenilor. Conducătorul cetei,un tânăr frumos,numit calfă,era cel mai apreciat fecior din sat. Se îmbrăcase în port popular,iar sătenii aveau numai cuvinte de laudă la adresa lui. Mai avea şi o căciulă cu mărgele şi panglici multicolore cu care tot dădea de pământ şi o tăvălea prin zăpada proaspăt aşezată pe uliţă. Şi tot chiuia şi ţopăia chemând oamenii la „joc” comandând intrările şi ieşirile fiecărui personaj întruchipat de oamenii din sat. Era momentul când interveneau cetele de „urâţi” şi de „frumoşi” care aveau misiunea de a întreţine atomosfera mai vie pentru spectatori. Destul de mulţi,de altfel.Veniseră familii chiar din Suceava,special pentru a le arăta copiilor care sunt tradiţiile de Sărăbători. Au urmat jongleriile,când „urâţii” se dădeau peste cap,fugăreau copiii şi fetele din public,le ungeau pe faţă cu funingine. Sau mai rău,dădeau drumul animalelor din curţi. Un câine,săracu’,o luase la sănătoasa când se văzu eliberat din lanţ. L-am revăzut peste două zile lătrând de zor la „capră”.
Jocul caprei
Un bici a pocnit chiar în spatele nostru. Dar oricum nu mai conta în chiuiturile şi strigăturile băieţilor din ceată. Şi nici frigul nu mai era luat în seamă. Deh,schnapsul şi-a făcut efectul! „Capra” continua să-şi facă jocul:simula că se urcă în copac,apoi că se îmbolnăveşte şi moare,căzând la pământ,moment în care ciobanul intră în panică. A urmat un dialog straniu cu animalul,iar capra a reînviat spre bucuria tuturor celor din ceată şi a spectatorilor,iar animalul a continuat să facă glume şi diverse ghiduşii. Prin aspect şi înfăţişare,capra jucată la Anul Nou este un animal simbol,o fiinţă fantastică plină de măreţie. Obiceiul şi-a pierdut pe parcurs încărcătura sa de poveste,având astăzi doar aspect de divertisment.
După capră,joacă ursul
Peste alte trei zile,ne-am reîntânit iar cu flocosul patruped. Îşi regăsise stăpânii şi era fericit. În lanţ,dar fericit. De data asta nu dădea pace ursului care juca de mama focului pe uliţă. Altă afinată,altă distracţie! Cultul ursului este moştenit de la geto-daci,care îl considerau un animal sacru. Se pare că ursul era venerat în Bucovina mai mult decât în orice altă parte a României. S-a rostogolit în cerc,a murit şi apoi a înviat miraculos şi s-a urcat pe bâtă. Toate acestea semnifică de fapt succesiunea anotimpurilor. Urşii,adunaţi în cete jucau la comanda ursarilor. Nişte tineri chipeşi în veşminte colorate,care băteau ritmul jocului,la tobe,un joc al libertăţii în mijlocul naturii. Iată,cam aşa am ţinut-o zece zile.
Vergelul feciorilor şi al fetelor
Puţine sunt localităţile din Bucovina unde se mai ţine acest ritual. Noi n-am avut noroc atunci,dar trag speranţă că poate într-o zi...Cine ştie! Într-un ceremonial nocturn de aflare a norocului şi a ursitei,tinerii bucovineni aleg o casă şi un colcer,un fel de „şef” peste cămară,în seara de Crăciun,care împarte mâncarea şi băutura celorlalţi flăcăi din sat. La casa aleasă,colcerul pregăteşte un vas mare cu apă,nuiaua pentru „vergeluit”,precum şi un butoi cu băutură. După o mică petrecere,flăcăii îşi aruncă pe masă câte un obiect personal,care este pus în vasul cu apă „neîncepută”,iar colcerul amestecă obiectele din vas,invocând forţele Binelui pentru a le dărui tinerilor noroc şi belşug în viaţă.
Per a promis să revină. N-a făcut-o încă,dar mă întreabă de fiecare dată când mă sună de Crăciun,dacă mai avem capră,urs şi schnaps. Că ei n-au,dar tare le-ar prinde bine!