Părintele Onu, preot pentru surdomuţi
Dacă n-ar avea sutană şi te-ai lovi de el prin zloată într-o zi de iarnă geroasă şi mohorâtă, ar putea trece pe lângă tine fără să-l remarci.
La un moment dat,în spatele unui impozant sediu de bancă,fix în mijlocul oraşului Piteşti,se va pierde printre oameni în biserica lor,a surdomuţilor.
Cu părul strâns în coadă,doi ochi albaştri jucăuşi şi calzi,îţi învăluie fiinţa cu toată căldura. Te primeşte,te îmbrăţişează,te binecuvântează,iar la sfârşit îţi va ura „Drum bun“.
Liturghia semnelor
Părintele Onu a reuşit să aducă surdomuţii în biserica lor. Construită pe fostul loc al casei parohiale care a fost dărâmată,bisericasurzilor adună la slujbe acei credincioşi strânşi într-o comunitate mică în care se simt bine şi căreia îi aparţin. Slujba nu diferă cu nimic de cea ţinută vizavi,în biserica pentru auzitori. Doar că lipsesc cuvintele. Înlocuite treptat de gesturi şi mimica feţei. Pentru că este o biserică pentru surzi,altarul este nemascat,la vedere. E straniu pentru tine,ale cărui urechi ţi-au auzit multe şi nevrute în viaţă,să priveşti o mână de oameni care sorb din priviri fiecare gest,fiecare semn de înălţare şi coborâre,de linişte şi de nelinişte,de zâmbet în colţul gurii sau de tristeţe şi amorţeală,în degetele mâinii. Se transformă totul într-un spectacol deschis pentru inimă. Auzulnu are a face cu nimic din ce se întâmplă. Doar văzul şi sufletul trebuie să ţi le deschizi. Nu trebuie să-ţi închizi telefonul şi nici să-ţi baţi capul cu zgomotul făcut de aparatul de fotografiat. La cea mai mică mişcare însă,câteva perechi de ochi se aţintesc asupra ta.
Tăcerea,limbajul sufletului
Totul a început în 1996,când părintele Onu a intrat în mijlocul comunităţii de surdomuţi din Piteşti. „Erau ca noi toţi,dar vorbeau o limbă străină. O limbă care nu a existat la Turnul Babel.“,spune părintele Onu. Atunci a hotărât să înveţe această limbă. Cu semnele ei acceptate între surdomuţi. S-a „inspirat“ din icoane şi a tradus însemnele în limbajul mimico-gestual. De exemplu,cuvântul„sfânt“,în limbajul surdo-muţilor,înseamnă două mâini care descriu un arc de cerc deasupra capului. Plecând de la ideea că limbajul auzitorilor este sonor,iar al surdomuţilor este vizual,părintele Onu a insistat şi a creat limbajul liturgic.
Citeşte şi:
Maica Siluana te învaţă iertarea
Rugăciune către Maica Domnului
Aproape 20 de biserici pentru surdomuţi
A înfruntat greutăţi de tot soiul despre care refuză însă să vorbească. Şi-a dărâmat casa parohială şi a construit în acelaşi spaţiu biserica pentru surdomuţi. A fost printre primii care au întemeiat în România o biserică pentru surdomuţi. Azi,există aproape 20 de biserici pentru surdomuţi în toată ţara şi specializare la Facultatea de Teologie. În 2008,s-a aprobat primul limbaj mimico-gestual liturgic din lumea ortodoxă,iar într-o carte părintele Onu a explicat şi argumentat fiecare gest al acestuia. La Facultatea de Teologie din Piteşti există o secţie specială de masterat pentru învăţarea limbajului mimico-gestual. Cei care urmează aceste cursuri pot ajunge preoţi pentru surdomuţi,asistenţi sociali sau profesori de limbaj mimico-gestual.