Părintele Sofian, un iconar de suflete

Chiar şi după 7 ani de la plecarea la Domnul a părintelui Sofian Boghiu, cei ce l-au cunoscut au venit în număr mare la parastasul său de la Mănăstirile Antim şi Căldăruşani, de pe 12 septembrie.

Citeşte şi:

Cuvioasa Paraschiva,ocrotitoarea românilor

Chiar dacă erau femei care plângeau,având durerea pierderii duhovnicului lor încă proaspătă în suflet,atmosfera era una de bucurie. Cei prezenţi erau conştienţi că părintele îi vede în continuare şi se roagă cu tărie pentru ei. Am simţit această bucurie când toţi au cântat din toată inima „Hristos a înviat”,pentru că apropierea de Dumnezeu ne dă speranţa în Înviere,iar moartea nu mai este o tragedie.

Amintirile ucenicilor

Necunoscându-l foarte bine în timpul vieţii pe părintele Sofian,am privit atentă în jur şi am ascultat cu atenţie amintirile depănate de cei care l-au cunoscut.Despre acest om,cei care l-au văzut spun că avea acea „pace a lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea”,pacea fiind semnul prezenţei lui Hristos. Părintele îşi îndruma ucenicii cu blândeţe,dar şi cu asprime,atunci când era cazul.

Minunea schimbării sufletelor

„Părintele avea darul facerii de minuni. Dar eu nu pot spune despre asta. Dânsul vedea. Şi-ţi vorbea aşa cum Dumnezeu îi descoperea lucrurile despre tine”,povesteşte Ecaterina T. în cartea „Un iconar de suflete – Părintele Sofian Boghiu”,care s-a lansat cu ocazia pomenirii părintelui. Răsfoiesc cartea cu dorinţa de a-l cunoaşte mai bine pe cel care şi acum face ca sute de oameni să-şi lase activităţile de zi cu zi şi să vină la Mănăstirea Căldăruşani,unde se află mormântul părintelui.

Ani grei de temniţăPărintele Sofian s-a născut în Basarabia în anul 1912 şi,iubind de mic Biserica,a intrat la mănăstire când avea doar 14 ani. A făcut seminarul teologic la Cernica,apoi Facultatea de Arte Plastice şi Facultatea de Teologie Ortodoxă,devenind pictor bisericesc. A făcut parte din mişcarea spirituală „Rugul Aprins”,ce reunea intelectuali şi clerici care doreau să trăiască credinţa chiar şi în condiţiile în care comunismul fusese instaurat şi „credinţa” de stat era acum ateismul ştiinţific. De aceea,a fost arestat şi condamnat la ani grei de temniţă.

Cu Dumnezeu,în închisoare

În pofida chinurilor pe care le-a îndurat în închisoare,părintele Sofian s-a apropiat şi mai mult de Dumnezeu aici. De aceea,vorbind ulterior despre anii de detenţie,spunea:„Dacă pot zice aşa,mie mi-a plăcut în închisoare. Era bine acolo. Mult mai bine decât aici,în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra. Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”. După 6 ani a fost graţiat,iar peste alţi câţiva ani a devenit stareţ la Mănăstirea Antim,unde a slujit până la data de 14 septembrie 2002 când Dumnezeu l-a luat de pe pământ.

Sfaturi pentru viaţă

Sfaturile părintelui erau simple. Una dintre virtuţile de care vorbea cel mai des era milostenia. Îi îndemna pe creştini:„Daţi cât puteţi,dar daţi! Că milostenia e mare înaintea lui Dumnezeu şi şterge multe păcate!”. Despre post,spunea că trebuie ţinut,dar cel mai important lucru este să ierţi. „Poţi să mori de foame,nu are niciun rost postul,până nu te împaci cu celălalt”,le spunea părintele.

Îi mai sfătuia ca după Sfânta Împărtăşanie să nu vorbească,să nu se supere,să nu se certe unii cu ceilalţi,„pentru că Duhul Sfânt este curat şi bun şi nu şade în tine dacă nu poţi să-L ţii”. Plec de la Mănăstirea Căldăruşani având în suflet căldura acelei zile şi îmi doresc să o păstrez cât mai mult.