Pelerinaj la Peştera Cuvioasei Teodora
În Munţii Neamţului, lângă Mănăstirea Sihla, se află peştera în care a trăit Sfânta Cuvioasă Teodora timp de 20 de ani. Pelerinii pot vizita aceste locuri şi astăzi, împărtăşindu-se de sfinţenia lor.
Urcuşul este greu până la schitul din munte dar merită să parcurgi cărarea din pădure. Mai poţi ajunge aici şi cu maşina,dar efortul urcuşului te face să te apropii mai mult de nevoitoarea care a trăit pe aceste meleaguri:Cuvioasa Teodora de la Sihla.
Locul din inima munteluiDe la schit paşii te poartă pe cărări abrupte de munte până la peştera unde a trăit sfânta. Aici a locuit timp de 20 de ani rugându-se neîncetat. Hrana i-o oferea pădurea (bureţi,urzici,mure,afine). Foarte rar mai primea cele de trebuinţă de la calugarii de la Sihăstria ori de la puţinii credinciosi care se abăteau prin acele locuri retrase. Apă bea dintr-o scobitură în stâncă numită şi astăzi “Fântâna Sfintei Teodora”,de unde pelerinii care trec pe aici gustă şi ei.
În ultimii ani ai vieţii,cuvioasa nu a mai fost vizitată de nimeni şi trăia acolo singură,neştiută de nimeni. Dar,atunci când a fost prea bolnavă pentru a-şi mai purta singură de grijă,Dumnezeu a ajutat-o în mod miraculos:câteva păsărele îi aduceau fărămituri de pâine şi poame din trapeza mănăstirii Sihăstria. Egumenul schitului,observând ce făceau micuţele zburătoare,le-a poruncit unor ucenici să meargă pe calea arătată de păsări. Astfel au ajuns în vârful muntelui şi au găsit-o pe Cuvioasa Teodora.
Ea le-a spus că se roagă de 40 de zile ca Dumnezeu să-i trimită un duhovnic căruia să-i mărturisească pacatele şi să o împărtăşeasca înainte de a muri. A doua zi,ieromonahul Antonie,împreună cu cei doi ucenici,s-au îndreptat spre peşteră. Teodora şi-a mărturisit în faţa duhovnicului toate păcatele vieţii,primind apoi cuvenita dezlegare şi fiind împărtăşită cu Trupul şi Sângele Domnului. Dupa aceasta,împacată cu Dumnezeu şi cu semenii,privind la cer a rostit cuvintele:„Slavă Ţie,Doamne,pentru toate” şi a adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice.
O viaţă dedicată slujirii lui Dumnezeu
Traditia păstrată de-a lungul vremii spune despre sfânta Teodora că s-a nascut în jurul anului 1650 în familia unui dregător domnesc din cetatea neamţului. De mică şi-a dorit să devină monahie,dar,murind sora ei,a rămas pe lângă părinţi şi apoi,ascultând sfatul lor,s-a căsătorit cu un tânăr aflat tot în slujba cetăţii. Dar Dumnezeu nu le-a dat copii,şi,după ce părinţii ei au trecut la Domnul,soţii au hotărât să se călugărească. Aşa a ajuns cuvioasa Teodora la mănăstirea Vărzăreşti,din Muntii Buzăului. După o vreme,pentru că se fereau de năvălitorii turici,maicile s-au ascuns în munţi.
Privind micuţa peşteră în care s-a nevoit sfânta,pare că prezenţa ei mai dăinuieşte încă,iar rugăciunile ei se înalţă în continuare la cer. Pelerinii îngenunchează şi se roagă aici,aprinzând lumânări la micul altar. În apropierea peşterii veghează de secole o mănăstire de călugări. De aici,în ajunul prăznuirii sfintei (7 august),credincioşii şi preoţii pleacă într-o procesiune cu lumânări aprinse până la peşteră. Acolo,preoţii citesc Acatistul Cuvioasei Teodora.