Pildele Sfântului Ioan Botezătorul

24 martie 2011   Spiritualitate

Pe 29 august este prăznuită Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, iar creştinii ţin post în această zi. Rugăciunile lui sunt ascultate de Dumnezeu, de aceea mulţi îi cer mijlocirea.

O sărbătoare tristă

Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus spune că Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare tristă,care se prăznuieşte prin post. Dar este şi una veselă,aşa cum îi spune şi numele de „sărbătoare”,pentru că Sfântul Ioan şi-a dedicat viaţa,dar şi moartea slujirii lui Dumnezeu.

El chiar a ajuns în iad şi le-a dat vestea cea bună sufletelor de acolo,iar la Înviere,Hristos a venit să-l ia şi l-a aşezat la un loc cu sfinţii Săi. În această zi,nu ar trebui să ne întristăm pentru Ioan,spune părintele Teofil,ci pentru noi,că nu suntem în stare să-l avem drept exemplu şi să ne ferim de păcat,cum a făcut-o el. Ajutor pentru cei ce cred

Părintele Irineu Curtescu de la Mănăstirea Ponor îi îndeamnă pe credincioşi să-l

cinstească pe Sfântul Ioan Botezătorul,pentru că rugăciunea sa are mare putere la Dumnezeu.

Aşa că,ne îndeamnă părintele,să citim acatistul sfântului sau să spunem „Sfinte Ioane Botezătorule,roagă-te lui Dumnezeu pentru noi” şi ruga noastră va fi ascultată prin mijlocirea lui. Totodată,cei care caută ajutorul sfântului trebuie să se străduiască să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi să se ferească de păcat.

Ioan Botezătorul a fost vărul după trup al Mântuitorului,născut în chip minunat din Elisaveta şi Zaharia,pe când aceştia nu mai sperau că vor avea copii,fiind prea bătrâni.

A tresăltat în pântecele mamei sale atunci când aceasta s-a întâlnit cu Fecioara Maria care-L purta pe Iisus. A dus o viaţă sfântă şi s-a retras în pustie,postind şi rugându-se.

Oamenii veneau la el pentru a-i cere sfatul,iar Ioan le spunea să se pocăiască şi-i boteza pentru iertarea păcatelor. Nu era iertător şi şi-a atras duşmănia Irodiadei,soţia lui Irod,pentru că i-a mustrat că trăiau împreună pe când primul soţ al acesteia mai era încă în viaţă.

Se ştie că a fost omorât la cererea Irodiadei,după ce fiica ei,Salomeea,a dansat în faţa lui Irod la ospăţul de ziua lui. Când regele i-a spus fetei că poate să-i ceară orice drept răsplată pentru dansul ei,aceasta,la sugestia mamei,i-a cerut capul lui Ioan Botezătorul.

Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul

Mai multe