Rugăciunile care alungă cele mai puternice farmece şi duhuri rele

14 noiembrie 2022   Spiritualitate

În perioadele de mari încercări şi ispite, te cuprinde teama. Aceasta vine ca urmare a pierderii scopului vieţii: permanenta pregătire pentru ziua trecerii la Domnul. Pentru aceste momente există rugăciuni care te întăresc în credinţă.

În perioadele de mari încercări şi ispite, te cuprinde teama. Aceasta vine ca urmare a pierderii scopului vieţii: permanenta pregătire pentru ziua trecerii la Domnul. Pentru aceste momente există rugăciuni care te întăresc în credinţă.

Părintele grec Paisie Aghioritul, întrebat ce poate face un creştin când are diverse încercări, a spus: „Asigură-te, copilaşule, în Dumnezeu! (...) Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu?“. Aşadar, alungă temerile de duhuri rele şi farmece cu ajutorul unor rugăciuni de ajutor!

Citește și Superstiţii populare despre duhurile rele

Rugăciunea minţii şi a inimii

Când te simţi cuprinsă de încercări din partea duhurilor rele, cheamă pe Hristos în ajutor cu o rugăciune sinceră. Sfântul Cuvios Daniil zicea: „Prin rugăciunea minţii îl loveşti pe diavol în inimă“. Rugăciunea la care se referea este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa“. Îţi dă o pace extraordinară dacă o spui de câte 40 de ori la rând.

Când vin ispitele

În zilele în care te simţi acaparată de ispite venite de la duhurile rele, rosteşte rugăciunea aceasta: „Dăruiește-mi, Stăpâne, inimă curată și credință tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu prorocul Tău David: «Doamne, cât s-au înmulțit cei care mă necăjesc!» Mulți zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui!» Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești, slava mea, și Cel Care înalți fruntea mea! Cu glasul meu către Domnul am strigat și m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui! A Domnului este mântuirea și peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta. Amin‟.

Sfântul Ciprian alungă farmecele

În Biserica Zlătari din Bucureşti, se află racla cu o parte din moaştele Sfântului Mucenic Ciprian, protector în faţa farmecelor, patimilor şi blestemelor, aducător de înţelegere în căsnicie. La acestea vin adesea mulţi credincioşi şi i se roagă astfel: „O, preasfințite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule preatare, împreună cu Sfânta Muceniță Iustina și Sfântul Mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc și cu cântări măresc sfântă pomenirea ta, și cu rugăciunile tale îmblânzește pe Stăpânul Hristos, pentru toți mijlocind iertare de greșeli și izbăvire de toate cursele și ispitirile diavolești, ca mântuindu-ne, să-l cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârșiți, cântarea îngerească: Aliluia!‟. O altă rugă a Sfântului Ciprian pentru izbăvirea de vrăji şi blesteme este rostită de preoţi: „Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești (…) de farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.‟

Rugăciune pentru izbăvirea de vrăjmaşi

„Doamne, eu nu sunt decât om neputincios. De aceea, ajută-mă, cu darul Tău, să fiu statornic(ă) în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmașii mei și întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferințele și neodihna ce-mi vin de la ei și ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să viețuim pe pământ cu pace, cu bucurie, și să-Ți zicem în unire, cu față senină și cu inimă curată: Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Că Ție se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.‟

@shutterstock

Mai multe