Sfântul Alexandru, sărbătorit pe 30 august! Rugăciunea pe care trebuie să o rosteşti pentru iertarea păcatelor

29 august 2019   Spiritualitate

Creştin ortodocşii îl sărbătoresc vineri, pe 30 august, pe Sfântul Alexandru, despre care se spune că este ”protectorul omenirii”.

Sfântul Alexandru, fost episcop din Constantinopol din timpul împăratului Constantin cel Mare, este recunoscut pentru rugăciunile pe care le-a lăsat în urmă, iar în această zi ar fi bine să rosteşti această rugăciune pentru iertarea păcatelor. 

Citeşte şi:

Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veşnice mijlocitoare îţi este. Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaşte, cu lacrimi fierbinţi ai plânge, suspinând şi întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic şi pentru cel mare. Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ţine toate cu dreapta Sa atotputernică, însă eu, păcătosul şi leneşul, cel ce am limba vicleană, cum mă voi ruga Stăpânei mele ca să mă izbăvească Domnul de înfricoşata Judecată? Căci tot timpul mă cutremur în inima mea cugetând la înfricoşata Judecată ca să fiu izbăvit de chinurile cele veşnice şi de viermele cel neadormit şi de întunericul cel mai din afară şi de flăcările cele nestinse. Miluieşte-mă pe mine, păcătosul robul Tau (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decât pe toţi l-ai iubit, şi nu întoarce faţa Ta de la mine, cel sărman, în acea Zi înfricoşată de care se cutremură sufletul meu şi se îngrozesc mădularele trupului meu. Doamne, izbăveşte-mă pe mine de înfricoşatul ceas, ca să nu mă departez de mila Ta. Îi rog pe Sfinţii îngeri şi Arhangheli, pe prooroci şi mucenici şi pe toţi sfinţii să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu. Pentru rugăciunile voastre să întoarcă Stăpânul mânia Lui de la mine, păcătosul. Iar tu, Preacurată Doamnă Fecioară, care ai îndrăzneală la Fiul tău pentru robii Tăi, nu uita ostenelile robului tau (numele). Stăpâne Mântuitorule, din săracul meu suflet, Ţie mă rog, izbăveşte-mă de durerea păcatelor mele şi primeşte-mă întru bucuria vieţii celei nesfârşite, în care se preamăreşte Preasfânt Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Citeşte şi:

Sursa: doxologia.ro

Mai multe