Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil păzesc sufletele

8 noiembrie 2016   Spiritualitate

Credincioşii ortodocşi prăznuiesc astăzi Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Se spune că aceştia sunt îngerii care duc la îndeplinire porunca milei şi a dreptăţii lui Dumnezeu.

Cei doi arhangheli au primit misiuni diferite pe Pământ:cea a Arhanghelului Mihail este de a-i distruge pe duşmanii adevăratei credinţe,în timp ce misiunea Arhanghelului Gavriil este de a vesti naşterea Fiului şi mântuirea omenirii. Cei doi sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române,fiind un simbol puternic al luptei împotriva răului.

Vestitorul întrupării Domnului

Numele de Gavriil provine din ebraică,însemnând „Omul lui Dumnezeu“. Într-o altă interpretare,ar însemna „Dumnezeu este puternic“. A fost numit conducător al oştilor cereşti,a fost de faţă la Patimile şi Învierea Domnului şi este considerat vestitorul mântuirii oamenilor. Credincioşii îl cinstesc în special pentru că a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria,ca să îi anunţe taina întrupării Domnului.

La noi,această sărbătoare se numeşte Buna Vestire şi este prăznuită pe 25 martie – ziua în care Gavriil i-a spus Fecioarei că-L va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. În icoane,sfântul este reprezentat cu veşminte albastre sau albe. În mâna dreaptă,poartă fi e un crin (simbolul Sfi ntei Fecioare),o trâmbiţă,o făclie,o creangă din rai,fie o lance. În mâna stângă,ţine o oglindă pe care e inscripţionată prima literă a numelui Hristos.

Apărătorul Credinţei

Numele Mihail înseamnă „Acela care este ca Dumnezeu”. Se crede că Arhanghelul Mihail poartă uneori cheile raiului şi că este un înfocat luptător împotriva diavolului. Tot Mihail veghează la căpătâiul bolnavilor,dacă le este dat să moară,sau stă la picioarele lor,dacă acestora le-a fost sortit să mai trăiască. Este invocat pentru a păzi ţara de invazii şi pentru obţinerea biruinţei pe câmpul de luptă.

În iconografia creştină,este reprezentat în veşminte roşii,cel mai adesea ţinând în mâna dreaptă o sabie de foc – Sabia Dreptăţii. Lama şi garda sabiei se îmbină în cruce,semn că arhanghelul este un protector al Bisericii. În cealaltă mână,ţine un scut,o creangă de curmal,o lance sau un steag alb.

Patronii oilor şi protectorii oamenilor

În anumite zone din ţară,Arhanghelii Mihail şi Gavriil sunt consideraţi păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte. În popor,se mai crede că arhanghelii asistă şi la Judecata de Apoi. Ei sunt patroni ai casei,ard păcatele provocate de patimile omeneşti şi purifi că,în perioadele de post,conştiinţa oamenilor. În satele din zonele muntoase,erau celebraţi şi ca patroni ai oilor. Gospodarii făceau o turtă mare din făină de porumb,considerată a fi purtătoare de fecunditate.

Turta se arunca în dimineaţa zilei de 8 noiembrie în târla oilor,înainte să li se dea drumul berbecilor printre femele. Dacă aceasta cădea cu faţa în sus,era semn încurajator,iar ciobanii aveau motiv de bucurie,crezând că în primăvară toate oile vor avea miei. Însă dacă turta cădea cu faţa în jos,se spunea că oilor le va merge rău.

Ce trebuie să faci în acestă zi

  • Prin unele părţi ale ţării,în ajun sau în ziua de 8 noiembrie se dă de pomană pentru sufletele morţilor.
  • Creştinii prăznuiesc aceşti doi sfinţi deoarece ei iau sufletele oamenilor când mor. Tradiţia spune că cei care muncesc în această zi,8 noiembrie,se vor chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufl etului din corp,aşa că nu este bine să lucrezi.
  • În biserică,fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci,care îl va călăuzi pe lumea cealaltă. Astfel,lumânările care se aprind la biserică în ziua de 8 noiembrie sunt considerate a fi adevărate talismane pentru cei care au trecut în lumea cealaltă. Totodată,se aprind lumânări şi pentru cei vii,pentru sănătate şi pentru ca oamenii să fi e feriţi de rele.

Ştiai că...

…Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor,al armatelor creştine şi al voievozilor? Se spune că voievozii purtau cu ei,pe câmpul de luptă,icoana acestui arhanghel.

…despre Sfântul Gavriil se spune că este protectorul fecioarelor creştine? El este totodată apărătorul familiei,al mamelor care nasc,al copiilor şi al călugăriţelor – după cum scria Arhimandritul Ilie Cleopa.

La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor de astăzi! 

Mai multe